Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii au emis ordonanţe de reţinere pe numele agenţilor de poliţie Alexandru Mihăiţă Cătană, Sever Florentin Stan, Nicolae Gabriel Soare, Cristian Gabriel Drăguţ şi Aurel Rogojinaru.
Citeşte şi: Şase poliţişti din Timişoara au fost săltaţi de mascaţi din secţie VIDEO
„În perioada noiembrie-decembrie 2014, inculpaţii, în calitate de lucrători de Poliţie cu atribuţii în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, au pretins sau primit bani sau alte foloase, ori au acceptat promisiuni de bani sau alte foloase de la persoanele cu privire la care au constatat că au săvârşit contravenţii, în special la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu le aplica sancţiunile prevăzute de lege şi pentru a nu lua măsurile legale”, se arată în comunicat.
Cei cinci urmează să fie prezentaţi, vineri, instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, a declarat pentru Mediafax că al şaselea poliţist va fi cercetat în stare de libertate, pentru complicitate la luare de mită, faptă pe care a recunoscut-o în cadrul audierilor.
Joi dimineaţă, şase poliţişti de la Secţia 1 din Timişoara au fost ridicaţi de la serviciu de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
Surse din rândul anchetatorilor declarau că poliţiştii au fost monitorizaţi timp de mai multe luni de către ofiţerii DGA, în acest timp agenţii fiind înregistraţi video sau ambiental când cereau bani de la şoferii care comiteau contravenţii în trafic, cu promisiunea că vor interveni pentru aceştia.
La ieşirea din sediul Secţiei 1 de Poliţie din Timişoara, cei şase agenţi, îmbrăcaţi în uniforme, le-au spus jurnaliştilor că nu ştiu de ce sunt ridicaţi de procurori.