Cinci indivizi, dintre care trei militari, reţinuţi pentru trafic de droguri

Cinci suspecți, trei dintre ei militari angajați în cadrul unor unități ale Ministerului Apărării Naționale, au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
Iulian Tudor
19 aug. 2016, 13:11
Cinci indivizi, dintre care trei militari, reţinuţi pentru trafic de droguri

O parte dintre drogurile vândute de membrii grupării au fost consumate chiar în incinta unor unități militare, potrivit unui comunicat al DIICOT transmis vineri AGERPRES.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada mai – august 2016 inculpații au traficat diferite cantități de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, amfetamine și substanțe psihoactive denumite generic etnobotanice, atât pe raza municipiului București, dar și a județului Giurgiu, inclusiv către unele persoane din incinta unităților militare unde și consumau de altfel aceste droguri și substanțe etnobotanice. Drogurile și substanțele psihoactive (…) erau procurate de pe raza municipiului București de la alte persoane investigate în cauză”, se precizează în comunicat.

În urma perchezițiilor efectuate în București și județul Giurgiu, inclusiv la unitatea militară din localitatea Mihai Bravu, anchetatorii au ridicat diferite cantități și tipuri de droguri (cannabis, comprimate ecstasy și substanțe etnobotanice), un cântar electronic folosit la cântărirea drogurilor, dar și sume de bani obținute de pe urma traficului de stupefiante.

Perchezițiile au avut loc după ce doi dintre membrii grupării au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau droguri pe stradă, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.

„În noaptea de 17 spre 18 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT au organizat o acțiune pentru prinderea în flagrant delict a doi bărbați, bănuiți că ar comercializa droguri. Astfel, aceștia au fost surprinși în timp ce tranzacționau, pe stradă, aproape 30 de grame de cannabis contra sumei de 1.000 de lei”, se menționează în comunicatul IGPR.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru de 24 de ore a cinci inculpați: George Florinel Vîlcan, Ovidiu Ionuț Biolan și Ionuț Andrei Iubitu, militari angajați pe bază de contract în unități militare de pe raza municipiului București și a județului Giurgiu, Gheorghe Mihai Cozma și Mihai Cosmin Fratilă, toți suspectați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Cei cinci urmează să fie prezentați vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București — Serviciul Antidrog și al Direcției de Informații a Armatei din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Veste extraordinară. Prețurile la apartamente pot scădea la jumătate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București