Cinci lucruri esențiale dacă vrei să ai o zi bună. Cercetătorii dezvăluie ce trebuie să faci în fiecare dimineață

S-a aflat ce avem de făcut pentru a ne bucura de o zi bună! Este vorba despre trei lucruri esențiale, care, spun cercetătorii, trebuie făcute dimineață pentru a garanta reușita.
Irina Dumitrescu
10 oct. 2024, 15:26
Cinci lucruri esențiale dacă vrei să ai o zi bună. Cercetătorii dezvăluie ce trebuie să faci în fiecare dimineață

Urarea ”să ai o zi bună!” o auzim extrem de des. În ciuda celor cinci cuvinte amabile, nu prea ne iese întotdeauna.

S-a aflat însă ce trebuie să facem pentru a ne asigura că vom avea o zi dacă nu excelentă, măcar bună. S-au ocupat de această problemă cercetătorii americani de la Harvard, care, ancorați oarecum în zicala ”ziua bună se cunoaște de dimineață”, au descoperit cinci lucruri esențiale. Cinci lucruri care, odată făcute dimineața, ne ajută să avem o zi cât mai aproape de ce ne dorim.

Potrivit cercetătorilor, obiceiurile de dimineață, imediat după trezire, pot influența semnificativ ziua, notează click.

Iată cele cinci lucruri ce trebuie transformate în obiceiuri matinale:

1.Trezește-te devreme

De ce? Ca să ai mai mult timp pentru activitățile zilei, să nu fie nevoie de grabă. Conform experților, creierul este mai alert la primele ore ale dimineții, ceea ce ajută la concentrare și productivitate. sporită. Mai mult, acest obicei ar micșora stresul și ajută să fii calm.

2. Fă o activitate plăcută

Nu te apuca din prima de obligațiile zilei. Rezervă-ți câteva minute pentru a face ceva care îți aduce bucurie: citește, ascultă muzică, ocupă de orice alt hobby. Astfel, îți poate crește nivelul de dopamină, ceea ce înseamnă stare de bine și motivație pentru restul zilei.

Citește și La ce sunt atenți românii atunci când își cumpără o mașină

3. Fii recunoscător

Mai clar, dedică un timp scurt, măcar câteva momente, pentru reflecție. Gândește-te la lucruri pentru care ești recunoscător. Astfel, cu timpul, ți se vor schimba mentalitatea și modul în care percepi ziua. Recunoștința duce la o atitudine pozitivă și ajută la reducerea stresului și la întărirea relațiilor personale.

4. Planifică-ți ziua

Acordă-ți timp să îți organizezi sarcinile și prioritățile. Un plan clar reduce anxietatea și îmbunătățește eficiența. Vei observa cum activitățile se desfășoară mai armonios pe parcursul zilei.

5. Fă exerciții fizice

Nu invoca lipsa timpului, trebuie să le faci și pe astea! E vorba despre o plimbare scurtă, un exercițiu de yoga sau câteva exerciții mai intense. Activitatea fizică de dimineață stimulează producția de endorfine și astfel vei avea mai multă energie pentru restul zilei.

Citește și VIDEO Raluca Bădulescu, despre show-urile de pe platforma pentru adulți: „Fii-miu este mândru de mine!”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum influențează anul în care te-ai născut karma pe care o să o ai în viață. Succesul poate depinde de asta
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Pe ce dată intră bursele elevilor pe carduri. Ziua în care se virează banii, vești bune înainte de Paște
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Elena Udrea, față în față cu realitatea dură. Ce nu se vede dincolo de ziduri
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?