Cinci membri ai unei secţii de votare din judeţul Constanţa, cercetaţi pentru fraude la referendum

Cinci membri ai unei secţii de votare din Ovidiu, judeţul Constanţa, sunt cercetaţi de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru fraude la referendumul din 29 iulie, fiind acuzaţi că au introdus în urne buletine de vot pentru alegători care nu au votat şi că au semnat în locul acestora.
Romania TV
21 nov. 2012, 10:38
Cinci membri ai unei secţii de votare din judeţul Constanţa, cercetaţi pentru fraude la referendum

În continuarea cercetărilor în dosarul privind fraude la referendum, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac cercetări în cazul unor membri ai mai multor birouri electorale constituite în judeţul Constanţa pentru referendumul din 29 iulie, se arată într-un comuncat de presă de miercuri al Ministerului Public.

Astfel, procurorii au dispus, marţi, începerea urmăririi penale faţă de Veronica Popescu, Manuela Raluca Cojocaru Libu, Maria Petre, Elena Popa şi Mariana Puşcaşu, membri ai Biroului electoral al Secţiei de votare nr. 360 din Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, prevăzută de articolul 55 din Legea 3/2000.

Procurorii arată în rezoluţia de începere a urmăririi penale că, la referendumul din 29 iulie, cei cinci „au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral”.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu își exprima temerile cu privire la alegerile prezidențiale
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă