Cinci mituri despre topirea gheţurilor din Antarctica

Un prim astfel de mit despre evoluţia climei din Antarctica este că gheaţa ar fi în proces de extindere şi nu de topire, scrie Agerpres.

Într-adevăr, banchiza de gheaţă care acoperă părţi ale Oceanului Îngheţat de Sud este în proces de extindere în ultimele decenii. Încă gheaţa marină nu este acelaşi lucru cu gheaţa de pe întinderile de pământ. Atunci când oamenii de ştiinţă vorbesc despre topirea calotei glaciare antarctice, ei se referă la gheaţa terestră. Spre deosebire de calota glaciară arctică, care se menţine de-a lungul întregului an, în Antarctica aproape întreaga masă de gheaţă marină se topeşte în cursul verii australe. În consecinţă, remarcă Live Science, creşterea masei de gheaţă marină, pe timpul iernii, nu atrage după sine o creştere a masei totale de gheaţă de pe continentul austral.

De asemenea, un argument în plus este acela că această creştere a banchizei polare marine sudice ar putea fi legată de fenomenul de topire al gheţarilor din Antarctica. Vânturile mai puternice, alături de schimbarea temperaturilor apei oceanului şi a salinităţii acesteia, duc la o creştere a volumului de gheaţă marină, generând noi spaţii în care gheaţa să se formeze şi reducând procesul de topire. Aceleaşi condiţii însă duc şi la topirea gheţarilor din Antarctica. Vânturile determină un model de circulaţie a curenţilor marini care aduce apă mai caldă care erodează gheţarii de la bază.

Un alt mit despre Antarctica asociază încălzirea de vulcanii activi de pe acest continent.

Alte articole

Antarctica se îndreaptă spre o „topire necontrolată” a calotei glaciare. Îngrijorare maximă în rândul oamenilor de știință

Pământul e înghițit de problemele climatice! Un aisberg uriaș s-a desprins din banchiza Brunt, în Antarctica

În vestul Antarcticii, o regiune în care calota glaciară terestră se topeşte cu rapiditate, se află şi o serie de vulcani activi. Există păreri care pun procesul de încălzire din această regiune pe o creştere a activităţii vulcanice.

Însă, conform Live Science, această ipoteză este categoric greşită. Un prim exemplu care infirmă această teorie vine din emisfera nordică de la Islanda, o masă de pământ sub care se află numeroşi vulcani activi, dar pe care se află încă şi numeroşi gheţari. Iar Islanda este doar unul dintre exemplele care demonstrează că gheaţa şi focul pot coexista în aceleaşi regiuni, fără a determina topirea gheţarilor.

În al doilea rând, au existat vulcani care au erupt prin calota glaciară în timpul ultimei ere glaciare, şi nu există niciun fel de dovezi că aceste erupţii ar fi provocat topiri rapide, catastrofale.

În al treilea rând, activitatea vulcanică din vestul Antarcticii nu s-a modificat semnificativ în ultimele decenii, perioadă în care gheţarii de acolo au început să se topească.

Un ultim argument susţine că este nevoie de o erupţie colosală, de magnitudinea unui supervulcan pentru ca lava să poată topi kilometrii de gheaţă care acoperă vulcanii antarctici.

Încă un mit susţine că procesul de încălzire globală nu este real, fiind de fapt vorba de o conspiraţie.

Datele adunate de-a lungul ultimelor 4 decenii nu ţin cont de părerea minorităţii care se opune teoriei acceptate de 97% dintre oamenii de ştiinţă, privind cauzele antropice ale încălzirii globale. Ultimele concluzii publicate privind topirea gheţarilor din Antarctica se bazează pe observaţii directe şi nu pe simulări computerizate sau pe prognoze climaterice. Cele mai noi studii indică faptul că şase dintre cei mai mari gheţari din vestul Antarcticii se topesc. Aceşti gheţari nu au în jur creste muntoase care să-i protejeze şi să încetinească procesul de topire.

Un alt mit vorbeşte despre existenţa unui ciclu climateric terestru care ne va duce, oricum, într-o altă eră glaciară.

Climatologi de renume, din întreaga lume, sunt de acord că în istoria planetei noastre au existat perioade de răcire urmate de perioade de încălzire din cauze naturale. Aceste cicluri s-au repetat cu o frecvenţă de aproximativ o dată la 100.000 de ani, în ultimii 900.000 de ani. Dacă acest model s-ar aplica încă, atunci Pământul ar trebui deja să se îndrepte spre o nouă eră de gheaţă. Există însă un factor care se opune acestei tendinţe: factorul antropic. Gazele cu efect de seră şi alte substanţe poluante eliberate în atmosferă, în urma proceselor industriale şi în cadrul vieţii de zi cu zi din societatea modernă, au incapacitat ciclicitatea climaterică naturală pe glob. În plus, nivelul dioxidului de carbon din atmosferă se apropie din ce în ce mai mult de nivelul atins în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani, pe când Pământul era mult mai cald, înainte de apariţia oamenilor. Pământul nu se îndreaptă spre o nouă eră glaciară în viitorul apropiat, avertizează Live Science.

Încă un mit susţine că nu poate fi vorba despre o creştere a nivelului oceanului planetar în urma topirii calotelor glaciare.

Acest mit este valabil pentru Arctica, unde nu există o masă continentală, iar topirea calotei din această regiune nu va duce la creşterea nivelului oceanului planetar pentru că această calotă pluteşte deja pe apă. De cealaltă parte însă, calota glaciară australă se află pe o masă continentală şi doar o mică parte a ei se află în apa Oceanului Îngheţat de Sud. Astfel, marea majoritate a masei de gheaţă din zona australă a globului nu dislocă apă din ocean, iar nivelul mărilor va creşte odată cu topirea sa şi scurgerea ei în ocean.

Topirea gheţarilor din vestul Antarcticii, gheţari care conţin suficientă apă pentru a provoca o creştere a nivelului oceanului planetar cu cel puţin 1 metru, s-a accelerat sub efectul procesului de încălzire globală şi pare deja ireversibilă, în conformitate cu două studii publicate luni.

Unul dintre studii se concentrează asupra numeroaselor date adunate în 40 de ani de observaţii ale gheţarilor antarctici, observaţii care indică faptul că retragerea gheţurilor din vestul Antarcticii, a atins punctul de la care a devenit ireversibilă. Topirea a şase dintre cei mai mari gheţari din această regiune, Pine Island, Thwaites, Haynes, Smith, Pope şi Kohler, contribuie deja semnificativ la creşterea nivelului apei oceanului planetar, pierzând anual o masă de gheaţă aproximativ egală cu întreaga banchiză a Groenlandei.

Cel de-al doilea studiu se concentrează asupra gheţarului Thwaites, cel mai masiv din vestul Antarcticii, întinzându-se pe 120 de kilometri. Cercetătorii au realizat hărţi de detaliu şi au introdus datele adunate într-un program de simulare computerizată. Ei au ajuns la concluzia că acest gheţar este deja în curs de dezintegrare.

Gheţarul Thwaites va dispărea probabil cu totul peste câteva secole, fapt care va duce la o creştere cu 60 de centimetri a nivelului oceanului planetar.