Cinci persoane din România, între care un deputat și două firme, trimise în judecată de Parchetul European pentru fraudă cu prejudiciu estimat la 1,7 milioane de euro

Parchetul European acuză de fraudă cu fonduri europene cinci persoane din România, între care un deputrat, dar şi două firme. Acestea ar fi produs un prejudiciu de 1,7 milioane de euro prin obţinerea de fonduri europene cu documente false şi inexacte.
Mircea Filipescu
11 mai 2023, 15:52
Cinci persoane din România, între care un deputat și două firme, trimise în judecată de Parchetul European pentru fraudă cu prejudiciu estimat la 1,7 milioane de euro

”Săptămâna trecută, Parchetul European (EPPO) din Bucureşti (România) a pus sub acuzare cinci persoane şi două societăţi comerciale pentru fraudă cu fonduri UE în valoare estimată de 1,7 milioane de euro”, anunţă, joi, Parchetul European.

Sursa citată a precizat că, între septembrie 2018 şi februarie 2023, suspecţii ar fi folosit documente false şi inexacte pentru a obţine fonduri UE pentru crearea unei exploataţii agricole.

”În total, se presupune că suspecţii au primit pe nedrept 1,9 milioane de euro (9.210.491 de lei), din care prejudiciul efectiv cauzat a fost de 1,7 milioane de euro (8.358 821.de lei), deoarece plata a 200.000 de euro a fost oprită datorită anchetei”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit procurorilor europeni, suspecţii sunt administratorul firmei care a primit fondurile UE – deputat în Parlamentul României,  firma beneficiară a fondurilor UE doi administratori ai acestei firme, un contabil, un inginer de şantier şi o altă firmă.

”Faţă de cele cinci persoane şi cele două societăţi s-a dispus trimiterea în judecată în calitate de inculpaţi pentru fals şi înşelăciune împotriva intereselor financiare ale UE”, mai anunţă procurorii.

De asemenea, au fost iniţiate ordine de îngheţare a peste 1,7 milioane de euro pentru recuperarea prejudiciilor.

Citește și: Un nou caz de sclavagism în România. Persoane cu handicap erau puse să muncească forțat, fără plată, sub amenințarea că vor fi bătute

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Banca Transilvania, anunț pentru românii cu probleme urgente: 20.000 de euro în doar 10 minute, nu e nevoie nici măcar să te deplasezi la sediul băncii
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
Playtech.ro
Papa Francisc, înmormântat cu pantofii uzaţi pe care i-a folosit ani de zile. Motivul acestei alegeri
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cronologia unei catastrofe care a lovit grav România. Efectele letale se resimt și acum
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Cadoul din România primit de Papa Francisc, pus în sicriul lui. Detaliul neștiut până acum
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte