Cinci persoane, între care doi copii, au ajuns la spital, în urma exploziei unei sobe

Cinci persoane, între care şi doi copii în vârstă de doi şi nouă ani, din municipiul Bârlad, au ajuns la spital, marţi seară, cu arsuri la faţă, în urma exploziei unei sobe din metal într-un apartament din oraş.
Romania TV
31 ian. 2012, 21:30
Cinci persoane, între care doi copii, au ajuns la spital, în urma exploziei unei sobe

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, explozia, care a provocat leziuni celor cinci persoane, mai grave băieţelului în vârstă de doi ani, a fost provocată de folosirea pentru aprinderea focului a unei cantităţi mari de lichide inflamabile.

Ulterior, camera în care se afla soba a luat foc, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului, relatează Mediafax.

În momentul în care am ajuns, în locuinţă nu se mai afla nimeni, incendiul manifestându-se în camera unde se afla acea sobă din tablă. Flăcările au fost stinse cu ajutorul celor două autospeciale deplasate la intervenţie, fără ca incendiul să se mai extindă şi la alte încăperi din apartament„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.

Cele cinci persoane surprinse de explozia sobei au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cele cinci persoane ajunse la spital, doar un adult, în vârstă de 39 ani, şi doi copii, de doi şi nouă ani, au necesitat internarea din cauza arsurilor suferite la nivelul feţei. Pentru băieţelul de doi ani, care era într-o stare mai gravă, am decis transferarea la o clinică de arşi din Iaşi, având în vedere că i-au fost afectate căile respiratorii aeriene superioare„, a precizat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna mai? Întârzierea care va afecta mulţi pensionari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte