Cinci scenarii pentru Uniunea Europeană după Brexit

Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate.
Filip Stan
01 mart. 2017, 21:01
Cinci scenarii pentru Uniunea Europeană după Brexit

În cursul unui discurs rostit în Parlamentul European, Jean-Claude Juncker a prezentat „Carta Albă privind Viitorul Europei”, notând principalele realizări ale Uniunii Europene: „pacea timp de şapte decenii şi o Uniune Europeană extinsă, cu 500 de milioane de cetăţeni care trăiesc în libertate într-un spaţiu care este una dintre cele mai prospere economii din lume”. „Carta Albă” abordează şi provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, prezentând cinci scenarii ale modului în care UE poate evolua până în anul 2025 în funcţie de intenţiile statelor membre.

„Carta Albă” reprezintă contribuţia Comisiei Europene la summitul programat pe 25 martie la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE.

Planul constă în prezentarea a cinci scenarii de lucru care „nu sunt exhaustive şi nici nu se exclud unul pe altul”, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Scenariul 1: Continuarea actualei direcţii – Cele 27 de state UE se vor concentra pe implementarea agendei de reformă în spiritul Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker şi a Declaraţiei de la Bratislava.

Scenariul 2: Nimic altceva în afara pieţei unice – Cele 27 de state membre transferă treptat accentul pe piaţa unică, dat fiind că statele membre nu reuşesc să ajungă la poziţii comune într-un număr din ce în ce mai mare de direcţii politice de cooperare.

Scenariul 3: Cei care vor mai mult contribuie mai mult – UE27 continuă ca în prezent, dar, în plus, le permite statelor membre să aibă acţiuni suplimentare în anumite zone de cooperare, precum apărarea, securitatea internă şi dezvoltarea socială. În funcţie de intenţie, una ori mai multe alianţe se pot configura în diferite zone politice.

Scenariul 4: Mai puţin, dar mai eficient – UE27 se concentrează pe rezultate mai bune şi mai rapide în domenii politice specifice, reducând eforturile unde există percepţia că activităţile nu au valoarea scontată. Atenţia şi resursele limitate se concentrează pe anumite zone politice.

Citeşte şi Un comisar european avertizează: Uniunea Europeană s-ar putea destrăma. Opţiunea desfiinţării este luată în calcul

Scenariul 5: Mult mai mult împreună – Statele membre decid să aloce structurilor comune mai multe atribuţii, resurse şi putere decizională. Deciziile se iau mai rapid la nivel european şi sunt implementate mai rapid.

Jean-Claude Juncker: Liderii UE vor decide până la sfârşitul anului direcţia Blocului comunitar

Liderii Uniunii Europene vor decide până la sfârşitul anului asupra viitoarei direcţii a Blocului comunitar, a declarat Jean-Claude Juncker în Parlamentul European, prezentând planuri pentru reformarea organizaţiei, după ce zilele trecute a vorbit despre grade diferite de integrare. Jean-Claude Juncker ar vrea să primească răspunsuri până la toamnă, când se va şti cu certitudine care sunt direcţiile politice în Olanda, Franţa şi Germania, unde anul acesta vor avea loc alegeri.

Preşedintele CE a reiterat că nu va candida pentru un nou mandat. „Nu voi candida pentru un nou mandat, dar credeţi-mă că nu sunt obosit şi nici lipsit de idei”, a subliniat Juncker. Mandatul lui Juncker de preşedinte al Comisiei Europene se va încheia în 2019.

Jean-Claude Juncker s-a declarat favorabil, săptămâna trecută, unei Uniuni Europene cu structuri diferite de integrare, în funcţie de intenţiile şi capacităţile fiecărui stat membru, precizând că va elabora curând un plan concret.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători