Cine a fost singurul Patriarh al României care a fost căsătorit şi a avut copii. A rămas în memoria românilor prin celebra replică: „Hristos este sovietic”

România Mare, cea care a luat fiinţă la 1 decembrie 1918, a avut şase Patriarhi: Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Iustinian Marina (1948-1977), Iustin Moisescu (1977-1986), Teoctist Arăpașu (1986-2007), Daniel Ciobotea (din 2007).

Cea mai lungă păstorire, de aproape trei decenii, a avut-o Patriarhul Iustinian Marina, un susţinător înflăcărat al regimului comunist, a cărui ascensiune la putere s-ar fi datorat, potrivit istoricilor, prieteniei sale cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al României comuniste.

Patriarhul Iustinian Marina. A păstorit Biserica Ortodoxă între anii 1948 şi 1977

Patriarhul Iustinian şi persecuţia greco-catolicilor

Mandatul de 29 de ani al Patriarhului Iustinian Marina a fost marcat de două controverse majore: una a fost cea privitoare la fidelitatea sa faţă de regimul comunist, iar cea de-a doua a fost cea referitoare la prigoana greco-catolicilor.

Alte articole

Arsenie Boca va fi canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Anunțul făcut de Patriarhul Daniel

Dezbatere crucială la Chişinău. Se pregăteşte unirea Mitropoliei Moldovei cu cea a Basarabiei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române

Iustinian Marina a fost acuzat că a contribuit la suprimarea Bisericii Greco-Catolice din România şi ar fi acceptat prigoana regimului asupra preoţilor catolici.

La doar câteva luni după numirea sa ca patriarh, Biserica Greco-Catolică este scoasă în afara legii (la 1 decembrie 1948), iar capii Bisericii, care refuză cu obstinaţie să renunţe la religia lor şi să treacă la ortodoxie, sunt aruncaţi în închisorile de exterminare de la Sighet şi Gherla.

În 2019, Papa Francisc i-a beatificat pe cei şapte episcopi greco-catolici care au ales moartea în locul renunţării la credinţă.

Primul dintre cei şapte care a plecat la ceruri a fost Episcopul Vasile Aftenie, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și vicar general pentru București și Vechiul Regat. El nu a mai apucat să trăiască ororile din închisorile de exterminare în care ceilalţi şi-au găsit sfârşitul, întrucât a murit chiar în perioada anchetelor din beciurile Securităţii.

Torturat şi lovit în cap în repetate rânduri, Vasile Aftenie a făcut un AVC care i-a  fost fatal. La capătul a opt luni de anchetă, episcopul s-a stins în spitalul închisorii Văcăreşti. A fost înmormântat pe ascuns în Cimitirul Bellu Catolic.

Afişul cu cei şapte episcopi greco-catolici, victime ale represiunii comuniste, aflat la intrarea în Cimitirul Săracilor din Sighet

Episcopii Valeriu Traian Frenţiu (episcop de Oradea), Ioan Suciu (Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului) şi Tit Liviu Chinezu (protopop de Bucureşti) au murit în închisoarea de la Sighet, iar trupurile lor, aruncate în groapa comună din Cimitirul Săracilor, nu au fost găsite niciodată.

Ioan Suciu, cel mai tânăr dintre episcopi, a murit de foame la 46 de ani. Suferea de ulcer şi nu doar că nu a beneficiat de niciun fel de tratament la Sighet, dar a fost supus şi înfometării.

A fost urmat în veşnicie,  la distanţă de aproape doi ani, de bunul său prieten Tit Liviu Chinezu, consacrat episcop în clandestinitate. În iarna anului 1955, Tit Liviu Chinezu se îmbolnăveşte grav din cauza frigului. Pentru a-i grăbi sfârşitul, gardienii îl izolează într-o aripă a închisorii, iar comandantul închisorii ordonă  ca geamul celulei să rămână permanent deschis pe un ger năprasic. Episcopul moare îngheţat după doar câteva ore de izolare.

Ioan Bălan, episcop de Lugoj, a murit la Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, în domiciliu obligatoriu, după separarea celor trei episcopi ce supravieţuiseră Sighetului. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti.

Alexandru Rusu, episcop de Maramureş, a murit în închisoarea din Gherla, unde ajunsese după ce fusese eliberat de la Sighet şi închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. A fost îngropat în groapa comună de pe Dealul Cărămidăriei, nici rămăşiţele acestuia nefiind identificate.

În fine, cardinalul Iuliu Hossu, episcopul de Cluj – Gherla, a rezistat cel mai mult persecuţiilor comuniştilor, supravieţuind închisorii Sighet. A fost, până la sfârşitul vieţii, închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani şi a închis ochii întru veşnicie la Spitalul Colentina, la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic.

Cum s-au cunoscut cel de-al treilea Patriarh al României, Iustinian Marina, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej

Relaţia celui ce avea să devină Patriarh al României în 1948 cu Gheorghiu-Dej a debutat în 1944, atunci când Marina, preot în Râmnicu Vâlcea, l-ar fi ascuns pe viitorul conducător al României, care evadase din lagărul de la Târgu Jiu, în clopotniţa casei parohiale.

Citeste si EXCLUSIV Povestea singurului mormânt trist din Cimitirul Vesel. Cui aparţine monumentul din marmură neagră care face notă discordantă cu restul monumentelor vopsite în albastru de Săpânţa

Povestea a fost relatată de Ion Gheorghe Mauer, care a pus la cale evadarea, însă era cunoscută și prin rapoartele unor agenții de informații occidentale.

„După ce am trecut cu mașina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiți de un popa care a fost, și el, omul comuniștilor. Am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altă mașină, din București, să ne ducă spre Capitală (…)

Eu am stat ascuns două-trei săptămâni, până la momentul 23 august 1944, când am putut să circul liber, fără teamă de a fi împușcat că dezertor. Între timp au intrat rușii in țară iar Dej a urcat în sus, cu lumea lui. Foarte curând m-a chemat și pe mine, să-l ajut„, povestea Gheorghe Maurer în cartea „Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României„.

„Popa” despre care vorbea Maurer, fost prim-ministru în mandatele lui Dej, Chivu Stoica şi Ceauşescu, era nimeni altul decât viitorul Patriarh Iustinian Marina.

Singurul Patriarh al României care a fost căsătorit şi a avut copii

Iustinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, nu a simţit chemarea preoţiei din fragedă pruncie. Dar, făcând parte dintr-o familie în care se găseau mulţi preoţi, mama lui l-a îndemnat, după terminarea gimnaziului, să dea la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Staţiunea din România în care Vlad Ţepeş îşi trimitea soldaţii răniţi în lupte să se vindece. Apa sărată şi „elixirul negru”, adevărate binecuvântări pentru organism

În anul absolvirii Seminarului, a obţinut şi diploma de învăţător, după un examen susţinut la Şcoala Normală  din oraş. Aşa că a ales să lucreze, timp de trei ani, ca dascăl, în două sate din Vâlcea. Între timp, s-a aşezat la casa lui: s-a căsătorit cu Lucreţia Popescu, fiică de preot, şi a făcut doi copii, pe Ovidiu şi pe Silvia. De asemenea, s-a înscris  şi  la Facultatea de Teologie.

Iustinian Marina cu cei doi copii, Silvia şi Ovidiu

Dar dorinţa de a-şi întemeia o familie anula dorinţa de a accede la funcţii superioare în Biserica Ortodoxă. Şi asta întrucât funcţiile de episcop, arhiepiscop, mitropolit, patriarh pot fi ocupate exclusiv de călugări, niciodată de preoţi.

Cu toate astea, preotul Ioan Marina a avut şansa de a deveni al treilea Patriarh al României Mari. Iată cum a fost posibil acest lucru.

După o căsnicie de 11 ani, soţia lui moare, preotul rămânând să-şi crească singur copiii. Nu se recăsătoreşte, dar după ce copiii cresc, Ioan Marina se retrage la mănăstire. Astfel, la 10 ani de la moartea soţiei, preotul este tuns în monahism, la Mănăstirea Cetățuia din Iași, primind, totodată, numele „Iustinian”. De aici până la a ajunge în fruntea Bisericii Ortodoxe a fost doar un pas, ascensiunea sa fiind cu adevărat fulminantă.

Patriarhul Iustinian alături de lideri comunişti precum: Dej, Al. Moghioroş, P. Groza, E. Bodnăraş, C.I. Parhon, Chivu Stoica/ Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc, 50 (52)/1953

„Când Gheorghiu Dej a devenit secretar general al Partidului Comunist, vicleanul Marina a ştiut că venise momentul să ceară compensaţii pentru deranjul său (l-a adăpostit pe fugarul Gheroghiu-Dej în casa parohială – n.red.). L-a vizitat pe Dej şi i-a cerut să fie promovat, solicitarea fiindu-i acceptată, iar după câţiva ani, Comitetul Central al Partidului Comunist Român l-a numit pe Marina şef al Bisericii Ortodoxe Române.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Cum arată, azi, unitatea militară din Târgovişte în care soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi. Ultimele trei zile din viaţa cuplului de dictatori înainte să primească pedeapsa capitală

Pentru a fi eligibil acestui post, Marina a trebuit să intre pentru o scurtă perioadă într-o mănăstire. După ce a petrecut trei luni slujind drept călugăr, a avansat la rangul de mitropolit în 1947. La acel moment erau 16 oficiali ai Bisericii mult mai calificaţi decât Marina pentru postul de patriarh, printre ei episcopul Firmilian şi Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului.

Votul Sfântului Sinod este de obicei şi cel final, dar Marina a primit numirea direct de la Partidul Comunist Român”, se arăta într-o notă informativă din 1951, păstrată în arhivele Radio Europa Liberă, şi care provenea de la un refugiat care a lucrat ca bijutier în atelierele Patriarhiei timp de doi ani.

Ultimele cuvinte rostite de Patriarhul Iustinian Marina înainte de a închide ochii pentru veşnicie: „Dar ce s-o fi întâmplat cu bisericile mele?”

În mai 1948, Iustinian Marina este ales Patriarh al României, funcţie pe care o va ocupa timp de aproape trei decenii, până în martie 1977, când moare cu ochii la ruinele rămase în urma cutremurului.

Patriarhul fusese internat la Elias, în luna februarie 1977,  deoarece suferea de diabet și de grave probleme cardiace. Pentru a-l proteja, apropiaţii i-au ascuns faptul că seismul provocase daune incomensurabile, făcând una cu pământul numeroase biserici.

Considerând că starea de sănătate s-a ameliorat îndeajuns, medicii l-au externat pe 26 martie. A fost așteptat de fiul său, doctorul Ovidiu Marina, care a venit să-l ia cu o mașină.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Colțul de Rai din România în care te simți ca-n Austria. Semmeringul din Munții Banatului, construit după chipul și asemănarea Semmeringului din Alpi

Când a ieșit pe poarta spitalului și a văzut ruinele, Patriarhul a înmărmurit. Mașina nu a apucat să parcurgă decât câteva sute de metri. În fața dezastrului din Piața Victoriei, Iustinian Marina a mai spus doar: „Dar ce s-o fi întâmplat cu bisericile mele?”,  după care capul i-a căzut pe umărul fiului său. Suferise un infarct care i-a fost fatal.

A fost înmormântat în interiorul Mănăstirii Radu Vodă.

Mormântul Patriarhului Iustinian de la Mănăstirea Radu Vodă

Iustinian Marina, „Patriarhul Roşu”: „Hristos este sovietic”

Sub conducerea patriarhului Iustinian a fost, aşadar, inițiată colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu autoritatea comunistă. Această apropiere i-a adus, de altfel, şi porecla „Patriarhul Roşu„. Patriarhul a promovat ideea ca istoria merge după niște legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este lupta de clasă.

Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, îl citează pe patriarhul Iustinian în cartea sa Gândirea captivă.

„Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui.

Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. „Hristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare, Hristos este sovietic!”, a spus Iustinian Marina, patriarhul României”, arată Milosz în cartea sa.

Citeste si Top 3 cele mai stranii cimitire din lume: misterul mormântului unui cuplu celebru ale cărui statui sunt poziţionate spate în spate şi motivul pentru care Papa a refuzat să zboare cu avionul deasupra unui cimitir

Cel care l-a numit pe Patriarhul Iustinian „Patriarhul Roşu” a fost preotul Vasile Leu, un apropiat de-ai lui Iustinian Marina, în vremea când păstorea Moldova. Preotul Leu a  fost nevoit să plece din ţară deoarece împotriva lui se redeschisese un dosar în care fusese condamnat pentru fapte penale, dar nu executase pedeapsa.

După evadarea din România (august 1948), la 10 aprilie 1949 Leu a fost ales Episcop al românilor din exil, fiind sprijinit de către serviciile secrete britanice, prin Biserica Anglicană. În contextul începerii unui război împotriva URSS, britanicii aveau de gând să-l promoveze pe Vasile Leu ca Patriarh în locul lui Iustinian Marina.

Pentru a câştiga simpatia românilor exilaţi, lui Vasile Leu i s-a cerut să vorbească împotriva regimului comunist de la Bucureşti la posturile de radio din zonele în care se aflau comunităţile româneşti, dar mai ales la Radio Londra. Astfel, acesta a început să susţină discursuri despre politica antireligioasă a regimului comunist şi noul întâistătător al BOR, care îşi datora funcţia lui Gheorghiu-Dej. Pentru a fi mai convingător, în discursuri Leu a lansat termenii „sovrompatriarh” şi „Patriarhul Roşu”, care au fost rapid asimilaţi de toţi oponenţii regimul politic de la Bucureşti.