Anca Verma şi Abhishek Verma, soţul ei indian, au fost închişi ani de zile din cauza unei neînţelegeri pe plan politic, susţin ei, iar acum, că sunt de patru luni amândoi în libertate, profită de fiecare moment în vila lor luxoasă. Blonda a intervenit prin Skype la Antena Stars şi a povestit că locuieşte în New Delhi şi că are suficiente camere pentru musafiri, livadă şi grădină.
Omul de afaceri Abhishek Verma şi soţia sa româncă au fost arestaţi în India
„Aici nu avem zăpadă deloc. Este o casă cu piscină. E o casă modestă, nu este ceva ieşit din Bollywood, să zic aşa. Eu duminica stau la pisicină. Este ziua în care mă relaxez. Nu răspund la telefoane”, a declarat blonda pentru Antena Stars.
Anca Verma este o gălăţeancă de profesie inginer. A fost Miss România, iar acum este căsătorită cu un influent om de afaceri indian a cărui avere este fabuloasă. Vorbim de conturi care se cifrează în jurul sumei de 250 de milioane de dolari.