Cine este femeia pentru care şi-a dat demisia şeful CIA

Paula Broadwell, fost militar, în vârstă de 40 de ani, este amanta lui David Petraeus, fostul şef CIA, a descoperit presa americană. 
Romania TV
12 nov. 2012, 17:10
Cine este femeia pentru care şi-a dat demisia şeful CIA
Demisia surpriză a directorului CIA David Petraeus a venit după o serie de e-mailuri „ameninţătoare” adresate de amanta lui, unei a doua femei pe care ea ar fi considerat-o drept rivala sa.
 
Petraeus, care a condus de aproximativ un an agenţia de informaţii, a anunţat vineri că şi-a prezentat demisia în faţa preşedintelui Barack Obama, care a acceptat-o în ziua următoare. „După 37 de ani de căsătorie, am dat dovadă de o enormă lipsă de judecată angajându-mă într-o relaţie extraconjugală. Un astfel de comportament este inacceptabil atât ca soţ, cât şi ca lider al unei organizaţii ca a noastră”, a explicat el într-un mesaj adresat angajaţilor agenţiei.
 
Presa americană a descoperit rapid că amanta sa este Paula Broadwell, care a împlinit vineri 40 de ani. Fost militar, ea a petrecut un an în Afganistan pentru a scrie o biografie a generalului: All In: The Education of General Petraeus.
 
FBI a descoperit relaţia, în prezent încheiată, anchetând nişte e-mailuri „ameninţătoare” ale lui Broadwell adresate unei alte femei care, înspăimântată, a cerut protecţia FBI, potrivit presei. Aceasta din urmă a declarat duminică pentru agenţia AP, că se numeşte Jill Kelley. Ea are 37 de ani, locuieşte în Tampa, Florida, şi ar fi o prietenă veche a generalului.
 
Potrivit New York Post, care citează oficiali guvernamentali, mesajele conţineau fraze precum: „Ştiu ce ai făcut, pleacă, îndepărtează-te de tipul meu”.
 
Broadwell, căsătorită cu un medic radiolog, locuieşte în Charlotte (North Carolina) şi are doi copii. New York Times afirmase anterior că cele două femei par să fi „rivalizat pentru recunoaştere (din partea lui Petraeus), dacă nu pentru afecţiunea lui”. Potrivit Washington Post, Paula „resimţea existenţa acestei femei drept o ameninţare pentru relaţia ei cu Petraeus”.
 
Duminică, Kelley a explicat că familia sa şi cea a generalului Petraeus erau prietene de cinci ani. „Îi respectăm viaţa privată şi pe cea a familiei sale şi vrem acelaşi lucru pentru noi şi cei trei copii ai noştri”, a declarat ea într-un comunicat transmis de postul de televiziune ABC.
 
Potrivit unui apropiat al lui Petraeus, citat de ABC News, relaţia dintre general şi Kelley este pur „amicală”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un administrator de bloc. Mulţi locatari nu ştiu şi se lasă pe mâna lui
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Delicatesa ignorată de români. În Franța costă enorm, noi o evităm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Mormântul Papei Francisc a fost inscripționat greșit. Ce greșeală au găsit specialiștii
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri