Profesorul acuzat de viol a fost plasat sub control judiciar.
Un nou caz revoltător șochează țara, după ce „antrenorul de genii”, Lajos Kristof, a fost prins în flagrant de polițiștii bucureșteni în timp ce viola un copil de 14 ani. De această dată este vorba despre un profesor în vârstă de 51 de ani de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Capitală, care este și angajat al Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE). El a fost reținut joi, 25 iulie, sub acuzația de viol asupra unui minor și agresiune sexuală asupra unui altuia.
Profesorul acuzat de viol și reținut pentru 24 de ore cu propunere de arestare preventivă este Sorin Spineanu-Dobrotă, potrivit surselor Realitatea PLUS. El a fost identificat de autorități în urma unei anchete care a dezvăluit acuzațiile grave formulate împotriva sa.
Lucru interesant sau nu, Sorin Spineanu-Dobrotă este autorul cărții „Homosexualitatea: Normal sau Patologic?”, relevând astfel simpatia față de subiectul relațiilor intime cu persoane de același sex. Actele sexuale cu cei doi minori, de 16, respectiv 17 ani, ar fi avut loc în 2021, în apartamentul profesorului, în timpul orelor de meditație.
Cele două victime provin din medii defavorizate, fiind considerate de cadrul didactic victime sigure care nu ar fi avut cui să ceară ajutor. Procurorii susțin că profesorul de ştiinţe socio umane a profitat de poziţia de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.
În acest caz a oferit un punct de vedere și Ministerul Educației.
„Ministerul Educației a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul București informații cu privire la măsurile dispuse, astfel încât să putem aplica în regim de urgență măsurile legale care se impun în temeiul art. 513 alin. (1) lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile și completările ulterioare, privind suspendarea raportului de serviciu.
Ministerul Educației manifestă toleranță zero față de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică și față de orice formă de abuz și violență: fizică, psihologică sau emoțională.
Unitatea de învățământ în care acesta este încadrat va lua toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru protejarea interesului superior al copilului.
Conform prevederilor art. 209 alin. (6), în cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, pe perioada desfășurării cercetării penale, acesta nu va desfășura activități didactice cu beneficiarii primari, a transmis Ministerul Educației.