Cine este suporterul rapidist care a incendiat drapelul Ungariei

Suporterul rapidist care a incendiat, luni, drapelul Ungariei, la meciul CFR Cluj - Rapid, din etapa a XXIII-a a Ligii I, a fost indentificat de jandarmi. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la şase luni la trei ani pentru infracţiunea de instigare la discriminare, a anunţat Jandarmeria Română.
Filip Stan
20 mart. 2013, 17:21
Cine este suporterul rapidist care a incendiat drapelul Ungariei

„A fost identificat Cornel P. , de 25 ani, cu domiciliul în Bucureşti, membru al galeriei echipei Rapid Bucureşti, căruia i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «instigare la discriminare», faptă prevăzută de art. 317 Cod Penal şi care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, coraborat cu art. 42 din legea nr. 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive”, se arată într-un comunicat.

Totodată, pentru acest incident, Jandarmeria Cluj a sancţionat firma de pază care a asigurat măsurile de ordine la meciul de pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, scrie Mediafax.

Premierul Victor Ponta a condamnat „gestul inacceptabil” al fanilor echipei de fotbal Rapid Bucureşti, care au înţeles să-şi susţină echipa incendiind drapelul Ungariei, şi şi-a exprimat speranţa ca Jandarmeria să identifice persoanele vinovate, cerând în acelaşi timp ca legea să fie aplicată cu maximă rigoare.

„Acest gest nu poate fi scuzat de nimic. Resping categoric astfel de manifestări iresponsabile şi inacceptabile pentru o societate care doreşte să promoveze şi să trăiască în valorile europene ale toleranţei, ale prieteniei şi inclusivităţii. Sper ca dincolo de sancţiunile sportive, Jandarmeria să-i identifice pe cei care au înţeles să-şi susţină echipa în acest mod reprobabil şi să aplice legea cu maximă rigoare”, a afirmat Ponta, citat într-un comunicat al Guvernului.

Pe plan sportiv, echipa Rapid Bucureşti a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea unui meci fără spectatori şi cu o penalitate de 30.000 de lei.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Hidroelectrica, anunț despre costul la energie electrică. Ce se întâmplă de la 1 aprilie 2025
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Propaganda rusă se revarsă în România. Georgescu, apărat feroce
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
25 de ani de închisoare pentru Călin Georgescu: Este una dintre cele mai grave infracțiuni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Discuții Rusia-SUA la Istanbul: Fără Ucraina pe agendă
MediaFlux
Lidia Buble, cum n-ai văzut-o niciodată! Cum arată mama cunoscutei artiste?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană