O sursă din poliție l-a identificat pe cel care l-a pălmuit pe Emmanuel Macron ca fiind Damien Tarel, în vârstă de 28 de ani, din Saint-Vallier, localitate din sud-estul Franței. Cunoscuţii spun despre el că îi place să joace roluri de epocă și că nu a provocat probleme până acum.
O sursă apropiată anchetei l-a descris ca pe un individ care e „cam pierdut, ciudat, agitat”. Contul său de Instagram îl arată purtând armură și mânuind săbii, pozând pe baloturi de fân în halate, purtând o beretă de catifea și o cască folosită în arta marțială japoneză din Kendo. El a fost preşedintele unui grup de entuziaști ai artelor marțiale, axaţi pe practica artelor marțiale europene istorice, inclusiv a sabiei tradiționale și a fondat un club de jocuri de societate numit „Cavalerii Mesei Pătrate”. O sursă a declarat pentru The Telegraph că trăiește „într-un fel de lume paralelă formată din reconstituiri medievale, simulări ale luptelor între cavaleri”.
Citeşte şi Prima reacţie a lui Emmanuel Macron după ce a fost pălmuit pe stradă. Ironia preşedintelui Franţei
Pe de altă parte, Aurélien Laniece, un prieten al lui Tarel, a declarat pentru Reuters că îl cunoaște ca pe o persoană decentă, gata să ajute vecinii, și căreia îi place să-i învețe și pe alții despre pasiunea sa. „Nu este genul de tip care să facă asta (să lovească pe cineva). Lockdown-ul a fost greu, dar era dornic să lucreze din nou, la redeschidere”, a spus Laniece.
Tarel și un al doilea bărbat sunt încă în custodia poliției. Acuzația de agresiune împotriva unui oficial public implică o pedeapsă maximă de trei ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro.