Cine sunt cei trei eroi martiri ale căror nume apar pe plăcuțele comemorative de pe fațada Catedralei Mitropolitane din Timișoara: „Hai să te pup, că nu ştiu dacă mă mai întorc”

La Timișoara, doar pe 17 decembrie au fost uciși 62 de oameni. Fiecare mort şi fiecare rănit scot în stradă, în următoarele zile, alte sute de oameni. Zi după zi, timişorenii își dau întâlnire în Piața Operei, redescoperind solidaritatea.

Mai multe poze din zilele Revoluţiei din Timişoara, pe opiniatimisoarei.ro

Piața Operei din Timișoara, în primele zile ale Revoluției din 1989

„Azi în Timişoara, mâine în toată ţara„. Ordinul autorităţilor de la Bucureşti, ca Armata să-şi îndrepte armele către popor, nu a fost în măsură să-i intimideze pe români. Dimpotrivă, i-a îndârjit şi mai tare.

Alte articole

Ion Iliescu: „Nimeni nu se poate vindeca de traume până nu le recunoaşte. O democraţie sănătoasă presupune iertare, nu uitare şi adevăr, nu mistificare”

Maria Ciobanu, o luptătoare în Revoluţia de la 1989, a murit pe patul de spital la Milano

Revoluţia s-a extins rapid în marile oraşe, iar numărul victimelor a crescut exponenţial. În total, 1.166 de români din întreaga ţară au scris cu sânge istoria Revoluţiei din 1989.

Lista completă a celor peste o mie de victime ale Revoluţiei Române este disponibilă AICI

Operațiunea „Trandafirul”

Faţă în faţă cu Opera din Timişoara, la capătul opus al bulevardului, se află impunătoarea Catedrală Mitropolitană. În zilele Revoluţiei, pe treptele Catedralei au fost împuşcaţi mortal 11 revoluţionari. Alte zeci de persoane au fost grav rănite.

Zidurile lăcaşului de cult mai păstrează amintirea a doar trei dintre cei 11 ucişi pe trepte. Trei plăci comemorative amintesc de faptul că Dumitru Constantin Gîrjoabă, Sorin Leia şi Ioan Stanciu şi-au dat viaţa pentru libertate.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Cum arată, azi, unitatea militară din Târgovişte în care soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi. Ultimele trei zile din viaţa cuplului de dictatori înainte să primească pedeapsa capitală

Doi dintre cei trei, Dumitru Constantin Gîrjoabă şi Ioan Stanciu au fost parte a Operațiunii „Trandafirul”. Operațiunea a fost comandată de conducerea statului cu scopul de a șterge urmele revoltei de la Timișoara.

Concret, 43 de cadavre, printre care și cele ale celor doi martiri, au fost luate, pe parcursul nopții de 18 spre 19 decembrie, de la morga Spitalului Județean și transportate la Crematoriul Cenușa din București pentru a fi incinerate. Ulterior, cenuşa a fost aruncată într-un canal din Popeşti-Leordeni.

Inscripție pe clădirea Operei din Timișoara

Mai târziu, familiilor acestora li s-a spus că „aceşti huligani” au fugit din țară. Dintre cele 43 de cadavre, 35 erau identificate, iar opt neidentificate.

Pentru că bolnavii internați în spital, la momentul respectiv, stăteau la geamuri și priveau operațiunea de ridicare a cadavrelor, care se dorea a fi secretă, coordonatorul operațiunii a cerut să fie stinsă lumina din curtea spitalului. Astfel, mârșăvia avea să se desfășoare într-o beznă totală.

Maşinile au încărcat cele 43 de trupuri neînsuflețite cu destinaţia Bucureşti, iar la km 36, spre Capitală, şoferul a fost schimbat cu unul al Securităţii. Din acest moment, numele Operațiunii s-a schimbat din „Trandafirul” în „Vama”.

Cine sunt cei trei martiri din Timişoara care au plăcuţe comemorative pe fațada Catedralei Mitropolitane

Numele lui Dumitru Gîrjoabă (24 ani) se numără printre cele care apar pe lista celor 43 de cadavre incinerate la Crematoriul „Cenuşa”. Glonțul care l-a atins pe Gîrjoabă pe treptele Catedralei din Timișoara doar l-a rănit. Cei care l-au ajutat să ajungă la spital au dat mărturie că acesta avea o rană uşoară la şold, care sângera puţin.

Citeste si EXCLUSIV Cultul religios scos în afara legii de comuniști. Patru decenii de prigoană. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Totul fusese plănuit în chip diabolic și pus în practică până în cele mai mici detalii”

După data de 19 decembrie, însă, Gîrjoabă dispare din spital și, odată cu el, și documentele de internare. Firul celor relatate cu privire la parcursul pacientului în spital se termină la o asistentă medicală blondă, care l-ar fi dus în sala de tratament. De acolo, nimeni nu a mai știut nimic de soarta lui.

Registrul de la Urgenţe-Chirurgie a dispărut, registrul de la biroul internări a dispărut, foile de observaţie au dispărut, din registrul rapoartelor de gardă de la Clinica I chirurgicală lipsesc datele de 17-18 decembrie 1989, potrivit jurnalul.ro

Placă comemorativă la intrarea în Catedrala Mitropolitană

Sorin Leia (23 ani) era operator-chimist la Întreprinderea „Solventul” Timişoara. Pe 17 decembrie, a ieşit alături de alţi colegi în oraş să vadă ce se întâmplă în Timişoara.

A doua zi, pe 18 decembrie, împreună cu mai mulți colegi merg la Catedrală pentru a aprinde lumânări în memoria unui coleg ucis în ziua precedentă. Avea cu el și un drapel cu stema decupată. Ajuns la Catedrală, scoate din buzunar drapelul şi începe să-l fluture. Văzându-i gestul cutezător, colegii prind curaj și încep să scandeze cu toți: „Noi suntem poporul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Armata e cu noi!” şi „Deşteaptă-te, române!”.

La scurt timp, forţele represive deschid focul, iar Sorin este împuşcat în frunte. Colegii îl transportă în Catedrală, dar la foarte scurt timp moare în pronaos. Un preot a chemat ambulanţa care l-a transportat la morga Spitalului Judeţean.

În ziua următoare, părinții au mers să-l ridice de la morgă, însă li s-a spus că toţi manifestanții morţi în zilele de 17-18 decembrie au fost preluaţi de Securitate şi duşi la Bucureşti.

Mama eroului nu-și găsește, însă, liniștea și peste o săptămână revine la spital. I se spune același lucru, că în morga spitalului nu mai există niciun cadavru al celor împușcați.

Abia pe 13 ianuarie 1990, mama lui Sorin Leia află că, pe 27 decembrie, din morga spitalului au fost trimise 9 cadavre, printre care şi cel al băiatului ei, la Cimitirul Eroilor, pentru a fi înhumate într-o groapă comună. A doua zi, împreună cu câțiva dintre colegii lui, femeia recuperează trupul fiului ei din groapa comună şi îi face o îngropare creștinească în Cimitirul din Tomeşti, localitatea de domiciliu a acestuia.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Povestea singurului mormânt trist din Cimitirul Vesel. Cui aparţine monumentul din marmură neagră care face notă discordantă cu restul monumentelor vopsite în albastru de Săpânţa

La intrarea în Catedrală, colegii de muncă de la Solventul i-au pus o placă comemorativă: „Ȋn memoria tânărului de 22 de ani, Sorin Leia, căzut eroic pentru libertate, 18 dec. 1989, pe treptele Catedralei, sub gloanţele lunetiștilor securităţii, în timp ce striga „Deșteaptă-te române” și agita tricolorul României”.

„Ȋn data de 12 ianuarie 1990, am primit un telefon de la colegul lui, care mă anunţa că s-a găsit o groapă comună în Cimitirul Eroilor și s-ar presupune ca și fiul meu să fie acolo. Am plecat grabnic spre Timișoara. Dumnezeu mi-a dat puteri parcă nemăsurate.

Calea era spre Procuratură. Acolo, un procuror căuta să ascundă tot timpul adevărul și să dezmintă faptul că ar exista o groapă comună în cimitirul amintit. Mi-am ieșit din fire, eram disperată și aș fi fost în stare să-i dau cu ceva în cap, pentru că îi vedeam pe toţi cum mint.

Văzând comportarea mea, acest procuror m-a condus până la capătul unui coridor, într-o sală unde erau mai multe persoane din conducerea instituţiei respective și pe masa cărora se găseau dosarele celor nouă care fuseseră îngropaţi comun.

Primul dosar care l-am luat în mână era al fiului meu. Era fotografiat, dar fără identitate. Cu aprobările pe care le-am primit, am mers la deshumare”, redă Marius Mioc relatarea mamei lui Sorin Leia în cartea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”.

Placă comemorativă la intrarea în Catedrala Mitropolitană

În 1989, timişoreanul Ioan Stanciu avea 42 de ani şi era operator chimist la „Spumotim”, o întreprindere unde se fabricau saltele din burete.

În ziua de 17 decembrie, în jurul prânzului, Stanciu și soția lui văzuseră de pe balcon nişte camioane militare pline cu soldaţi, care mergeau spre Calea Girocului. Bărbatul a decis să plece în oraș să vadă ce se întâmplă.

„Hai să te pup, că nu ştiu dacă mă mai întorc„, sunt ultimele cuvinte pe care timișoreanul i le-a adresat soției sale.

Citeste si Cum arată, azi, gara din România transformată în sală de judecată după unul dintre cele mai mari accidente feroviare din istoria Căilor Ferate Române

Către sfârşitul lunii decembrie 1989, femeia a aflat că soțul ei a fost împuşcat pe treptele Catedralei. Un glonț i-a străpuns pieptul, fără, însă, a-l ucide. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Timișoara, iar de acolo a avut soarta lui Dumitru Gîrjoabă.

A murit, iar cadavrul lui a fost transportat, alături de celelalte 42 la Crematoriul Cenușa din București, potrivit jurnalul.ro

Catedrala Mitropolitană din Timișoara