Cine sunt prietenii şi adversarii regimului sirian

Conform diplomaţiei americane, „mai devreme sau mai târziu” regimul sirian se va prăbuşi. În timp ce astfel de vorbe se rostesc uşor la Washington, la faţa locului vieţile oamenilor se curmă pe bandă rulantă.

Lumea întreagă, cu excepţia Rusiei şi a Chinei, pare a fi împotriva dictatorului. Dar clanul Assad dispune de forţe redutabile, pe care se şi poate bizui.

Sute de oameni au căzut victimă, în ultimele două zile, forţelor armate controlate de oamenii preşedintelui Bashar el Assad. De partea rebelilor a intrat însă, în conflict, nu doar Liga Arabă ci, mai nou, şi reţeaua teroristă al Quaida.

Organizaţia defunctului Bin Laden, condusă mai nou de adjunctul egiptean al fostului şef suprem, a lansat lozinci de încurajare a rebelilor. Ceea ce, evident, convine de minune dictaturii.

Alte articole

Reuters: Avionul lui Bashar al-Assad a dispărut de pe radare. UPDATE: Liderul sirian s-ar afla la Moscova

Atacuri repetate cu rachete în Siria, un nou focar de război

Care şi-a perpetuat sângeroasa intervenţie în special la Homs, bastionul celor mai neînduplecaţi adversari ai tiranului de la Damasc. Trupele regimului au bombardat, din nou, cu arme grele, cartierele oraşului, recurgând la tancuri, rachete şi artilerie.

Regimul se menţine graţie unui mănunchi de forţe şi de factori. Pe plan extern supravieţuieşte datorită Rusiei şi Chinei comuniste, care întreţin lucrative afaceri cu Damascul şi împărtăşesc varii interese strategice antioccidentale împreună cu potentaţii aliaţi din Siria şi Iran.

Regimurile autoritare sau totalitare de felul celor de la Moscova şi Beijing au, în plus, tot interesul să împiedice orice precedent de intervenţie externă împotriva unei dictaturi, chiar dacă e vorba de una care a scăpat de sub orice control şi-şi masacrează proprii cetăţeni.

Nu de alta, dar China are la activ propriul ei Tian An Men. Iar tot mai contestatul şi controversatul regim Putin ar putea fi şi el obligat, la un moment dat, să recurgă la violenţă spre a se putea menţine la putere.

Pe plan intern, Assad se sprijină pe unităţile de elită ale forţelor armate, conduse de sadicul său frate, Maher, precum şi pe supradimensionatele sale servicii secrete. Aceste structuri şi birocraţia alawită construită în jurul tiranului reprezintă coloana vertebrală a regimului.

Din gărzile prezidenţiale şi republicane, precum şi din divizia a patra de tancuri şi din serviciile secrete aferente, care au vârât întreaga ţară într-o ubicuă reţea de turnători, nu dezertează mai nimeni. Fiindcă aceste unităţi, acţionând ca o cămaşă de forţă pentru cetăţenii dornici de libertate, sunt excelent înarmate, instruite şi plătite.

Concomitent, complexul conflict nu este, înainte de orice, social, ori politic, ci în primul rând naţional şi religios. Elita regimului e alcătuită în proporţie de 70 la sută din reprezentaţi ai minorităţii religioase alawite, de care ţine şi clanul Assad. Alawiţi sunt şi ofiţerii care deţin funcţiile cheie în armată şi serviciile secrete.

Majoritatea musulmană, siriană, este sunită şi detestă profund elita conducătoare de la Damasc. Deloc de mirare că teroriştii reţelei al Quaida, suniţi şi ei, încearcă să extragă capital politic din rebeliunea împotriva clanului Assad.

Fără ajutor extern şi fără o dezagregare a forţelor de sprijin interne ale regimului, rebelii sirieni nu vor izbuti să cucerească puterea. Dar pe moment, acest ajutor întârzie. Iar implicarea islamiştilor extremişti de partea oamenilor revoltaţi nu va amplifica simpatia de care se bucură în vest adversarii regimului Assad.