Cine va moşteni averea lui Cristian Țânțăreanu de aproape 30 de milioane de euro. Excentricul afacerist de la Corbeanca are testamentul deja făcut

Cristian Țânțăreanu are trei băieţi, un fiu natural şi alţi doi vitregi, şi nu mai puţin de opt nepoţi. La 77 de ani, afaceristul de la Corbeanca şi-a împărţit averea estimată la aproape 30 de milioane de euro.
Filip Stan
03 iun. 2021, 11:07
Cine va moşteni averea lui Cristian Țânțăreanu de aproape 30 de milioane de euro. Excentricul afacerist de la Corbeanca are testamentul deja făcut

Averea lui Cristian Țânțăreanu va fi împărţită în mod egal atât copiilor, cât şi nepoţilor. Omul de afaceri excentric şi-a făcut de urgenţă testamentul, în 2009, după ce a fost diagnosticat cu cancer la colon. La acea vreme,  Țânțăreanu a pornit lupta cu maladia secolului, pe care după 11 luni de operații și tratamente făcute în Franța, dar și România, a reușit să o învingă.

Speriat că ar putea fi răpus de boala nemiloasă, milionarul a decis atunci să-și facă testamentul și să lase toată averea sa celor trei copii și opt nepoți.

„Mi-am făcut testamentul după ce am aflat că am cancer. Averea familiei se ridică acum la 20-30 de milioane de euro. Numai spa-ul este 7 milioane de euro, casele la copii sunt fiecare vreo 600.000 de euro și am băgat 6 milione de euro în afacerea nouă cu complexul Pandemia. Nu există un moștenitor. Eu am o frică de foamete. De aia le-am dat copiilor mei și nepoților, ca ei să nu știe ce e aia foamete. Le-am dat casele copiilor. Eu sunt convins că ei gândesc că unul are mai mult și altul are mai putin. Ei sunt acționari însă egali în firmă. Toată averea e acum pe numele copiilor. Toți au afacerile lor, care nu se intersectează”, a declarat Cristian Țânțăreanu, la emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, de la Kanal D, conform Click.ro.

Cum a fost împărţită averea lui Cristian Ţânţăreanu. Milionarul are o relaţie tensionată cu fiul său, Dragoş

Omul de afaceri Cristian Ţânţăreanu deţine „Paradisul Verde”, un cartier de lux din Corbeanca. Aici, milionarul şi-a stabilit reşedinţa, iar lângă vila sa a construit fiecărui fiu, atât lui Dragoş şi celor doi băieţi pe care îi are soţia sa, Manuela, din prima căsătorie, pe câte 3.000 de metri pătraţi, câte o vilă, evaluată fiecare la 600.000 de euro. Manuela Ţânţăreanu, actuala soţie a milionarului, se înţelege perfect cu Alexandru, unul dintre cei doi fii ai săi din prima căsătorie, care se spune că ar fi acum capul afacerilor în familie.

Potrivit sursei citate, Cristian Țânțăreanu şi Dragoș (50 de ani), singurul său fiu natural, este şi în prezent una complicată. Cei doi nu îşi mai vorbesc de ani de zile. Scandalul a izbucnit în 2013, după ce Dragoș Țânțăreanu și-a părăsit soția și cei doi copii pentru amanta Adriana Nicolae, o instructoare de fitness și fostă dansatoare la emisiunea ”Surprize, surprize”.

Citeşte şi: Motivul pentru care Cristian Ţânţăreanu a afirmat despre Anca Ţurcaşiu şi fostul ei soţ că ar fi frecventat cluburi de swingeri: „Atunci am început să spun tot felul de prostii…”

Dragoș Țânțăreanu a făcut o afirmație șocantă la adresa tatălui său.

„Singura urare pe care pot să i-o fac tatei este să moară mâine, ca să moștenim noi tot!” Vorbele fiului său, chiar dacă au fost aruncate la beție, nu i-ar fi picat bine lui Cristian Țânțăreanu. În 2013, presa anunța că milionarul a luat decizia să-și dezmoștenească singurul fiu și că l-ar fi dat afară din casa pe care i-o făcuse cadou. Mai mult, Țânțăreanu a închis atunci și restaurantul unde fiul său era manager. Milionarul neagă însă acum că l-a dezmoștenit pe unicul său fiu. “Nu sunt într-o relație bună cu fiul meu, fiecare cu temperamentului lui. Eu nu i-am spus să divorțeze și nici nu l-am dezmoștenit, cum a apărut în presă. Ce are el acolo e un imperiu!”, a declarat Țânțăreanu, în timp ce s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

De-a lungul impului, fiul lui Cristian Țânțăreanu a fost implicat în scandaluri răsunătoare. Chiar la începutul acestui an, Dragoș Țânțăreanu a atacat doi tineri într-o parcare din Corbeanca. În 2010, tatăl cântăreței Sore, Dragoș Mihalache, l-a acuzat pe fiul lui Țânțăreanu de tentativă de omor.

Cristian Țânțăreanu a refuzat să comenteze incidentele violente în care a fost implicat fiul său.

„Am auzit și eu de primul incident, care a fost însă într-o parcare la el acasă. Cu Dragoș Mihalache, erau majori, erau la băutură, nu vreau să dezvolt acest conflict. Am multe să-mi reproșez ca tată. Nu m-am ocupat de el, eu doar aduceam bani în casă. Sunt o fire mai rece. Nu i-am spus niciodată «te iubesc». Mi-ar fi convenit să avem o relație mai bună. Eu cu copiii mei am o relație rece de 20 de ani. Nu e vorba de împăcare sau neîmpăcare, suntem generații diferite”, a mai spus Țânțăreanu despre relația cu fiul său.

Ce pensie are Cristian Țânțăreanu

Cristian Țânțăreanu a fost director la o mare întreprindere de construcții, până în anii ’90. Omul de afaceri primește o pensie lunară de la stat, pe care însă a cedat-o unei nepoate.

„De la stat eu primesc o pensie de 2.500 lei. Aș putea trăi cu banii ăștia. Poți să trăiești din cât ai. Pensia mi-o ridică o nepoată. I-am dat-o ei. Banii se duc la ea. Eu vin din șantier acum. Am 70 de oameni care muncesc și trebuie să-i supraveghez. Ce să le fac, eu le-am spus să stea acasă, dar au spus că n-au ce să mănânce. Dacă asta-i viața, ce putem să facem?! Eu respect normele de igienă, mă spăl pe mâini, stau în casă, mă uit la tv și am rărit vizitele” a mai afirmat milionarul.

Citeşte şi: Adevărul despre relaţia dintre Cristian Ţânţăreanu şi fiul său Dragoş: „Am multe să-mi reproșez: nu a auzit niciodată de la mine ”te iubesc”, nu m-am ocupat de el”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Dispozitivele medicale din China, un pericol
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Thrillerul papal „Conclave” câștigă premiul cel mare la SAG Awards 2025
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!