Cioabă: „Condiţiile de acordare a ajutoarelor sociale sunt pur şi simplu draconice”

Preşedintele Centrului Creştin al Romilor, Florin Cioabă, susţine că noile condiţii de acordare a ajutoarelor sociale sunt "draconice" şi sărăcesc şi mai mult populaţia, apreciind că este "inadmisibil" ca cineva care a moştenit de la bunici o sută de grame de aur să nu mai primească aceste ajutoare.
Romania TV
31 ian. 2012, 19:22
Cioabă:

Preşedintele Centrului Creştin al Romilor, Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, susţine că „a luat act cu surprindere” de noile condiţii de acordare a ajutoarelor sociale, care „vin mai mult să sărăcească populaţia„, potrivit Mediafax.

Nu negăm faptul că există mulţi cetăţeni care beneficiază de ajutoare sociale, deşi au o situaţie materială bună şi nu ar trebui să beneficieze de ele. În acelaşi timp însă există mulţi oameni foarte săraci care abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Dintre aceştia, cei mai mulţi fac parte din comunităţile de romi. Condiţiile de acordare a ajutoarelor sunt pur şi simplu draconice. Este inadmisibil ca un om sărac să nu primească ajutorul de şomaj pe motiv că are un scuter vechi de nouă ani sau are în curte mai mult de 25 de găini care îl ajută cât de cât să supravieţuiască„, spune Cioabă.

Cioabă afirmă că este inadmisibil ca ajutorul social să fie sistat dacă familia deţine, „poate din moşi strămoşi”, o sută de grame de aur.

Valoarea a o sută de grame de aur nu poate să asigure supravieţuirea unei familii mai mult de o lună”, afirmă Cioabă.

El spune că „acest proiect de hotărâre este unul draconic, menit să îi aducă pe cei săraci într-o stare şi mai avansată de sărăcie şi în niciun caz să îi ajute să iasă la liman„.

Considerăm că cei mai afectaţi de această hotărâre vor fi cei aparţinând comunităţilor de romi, care în general au mulţi copii şi nu au niciun fel de venit. Cerem Executivului să reanalizeze acest proiect de hotărâre şi să îl conceapă în aşa fel încât el să vină cu adevărat în sprijinul populaţiei sărace din România„, susţine Florin Cioabă.

Totodată, el solicităanalizarea cu atenţie a fiecărei cereri de ajutor social, astfel încât să nu existe niciun fel de inechitate socială în acordarea acestor ajutoare.

Persoanele care au obiecte de artă, bijuterii şi metalele preţioase de peste 100 de grame, blănuri, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare sau obiecte de colecţie nu pot primi prestaţii sociale, a anunţat, luni, Ministerul Muncii.

Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

Ministerul Muncii a precizeazat, luni, într-un comunicat de presă, că actul normativ simplifică procedura de acordare a ajutoarelor sociale şi rămâne o singură listă de bunuri care duce la excluderea solicitanţilor de la acordarea de ajutor social.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Stația de metrou în care s-a dezvoltat un adevărat ecosistem. A fost descoperită aici chiar și o viețuitoare foarte rară
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cronologia unei catastrofe care a lovit grav România. Efectele letale se resimt și acum
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Cadoul din România primit de Papa Francisc, pus în sicriul lui. Detaliul neștiut până acum
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte