Ciocârlia Olteniei, îndrăgita solistă de muzică populară Victoriţa Cică, nepoata celebrului Amza Pellea, a murit la 50 de ani

Îndrăgita solistă de muzică populară Victorița Cică a murit. Anunțul a fost făcut chiar de către soțul artistei, duminică dimineață. Artista avea doar 50 ani, dar o viaţă de roman.

„Cu durere în suflet vă anunț ca Victoria nu mai e…”, a anunțat Florin Puchina, soțul  Victoriței Cică, interpreta de muzică populară cu viață de roman. La scurt timp și prietenii și elevii artistei au reacționat, postând mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale, scrie starpopular.ro.

Victorița Cică avea 50 ani și era solistă în cadrul Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” din Slatina. Era, totodată, profesor de canto al Școlii Populare de Arte și Meserii din Slatina, iar de-a lungul ultimilor ani a mai predat la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina.

Pe contul „Mlădițele Oltului”, grupul care reunește o parte dintre elevii Victoriței Cică, au apărut, de asemenea, mesaje de regret și de condoleanțe adresate familiei artistei.

Ce vis bizar a avut înainte să se stingă din viaţă la 23 de ani. Duhovnicul a povestit totul la căpătâiul îndrăgitei artiste

„Drum lin către ceruri doamnei alături de care am făcut primii pași pe drumul cântecului! Recunoștință veșnică, vă voi purta mereu în suflet oriunde voi duce cântecele ale căror dascăl ați fost! Odihnă veșnică!”, a scris Gabriel Liu, elevul interpretei.

„O femeie minunată, talentată, cu suflet blând de pus pe rana! Cică Victorița Ani ai șocat pe toată lumea cu plecarea ta! Din nou Dumnezeu are nevoie de oameni buni Acolo! Zbor lin în Lumină, femeie dragă!  Să-i dai putere omului tău drag Cata Puchina  să reziste fără tine Aici. Va veni o vreme când toți vom zbura spre acea Împărăție. Cântă și încântă cerul cu vocea ta minunată și caldă!”, este mesajul postat de Luminița Gheorghe.

Cu două săptămâni în urmă, interpreta Victorița Cică anunța întristată că se află pe un pat de spital. „Așa de veselă am fost acum o lună alături de mlădițele mele! Astăzi sunt internată în spital ! Dragii mei, să aveți grijă de voi!”, scria artista, postând un video dintr-o emisiune TV la care a participat alături de elevii săi.

Victoriţa Cica a povestit că n-a învăţat cu profesori, a avut, în schimb, privilegiul să crească în casa Vasilicăi Dinu, la Craiova. Primul festival la care a participat, şi pe care l-a şi câştigat, a fost la Sighetul Marmaţiei. Avea 9 ani şi tot atunci a cântat la prima nuntă din viaţa ei. A mers cu alţi participanţi la festival la o nuntă tradiţională, naşul fiind oltean. A fost intrarea ei în lumea muzicală, la scurtă vreme fiind cooptată în două ansambluri de amatori din Craiova.

Val de tragedii în lumea artiștilor! Privighetoarea Gorjului a murit la vârsta de 23 de ani

Erau vremuri destul de grele, provenea dintr-o familie modestă de muncitori din Craiova. De la primul festival au tot urmat altele, au venit premii, nu de fiecare dată doar premiul I sau trofeul, dar toată experienţa a ajutat-o enorm în viaţă. Această lume a artiştilor a adus-o în preajma unor nume mari.

Victorița Cică: „La trei ani i-am cântat pe genunchi, nu ştiam eu cine e Amza Pelea”

”Părinţii nu m-au susţinut, pentru că erau oameni mai necăjiţi, mai… Şi era mentalitatea altfel. Tatăl meu n-a ştiut că eu cânt la nunţi, vreo cinci ani de zile. Aveam preocupările mele, mergeam oricum mult în spectacole, eram angajata ansamblului IJTL-ul din Craiova, de la vârsta de 9 ani, am colaborat cu Ansamblul Chimistul, cu CFR-ul… Cu Casa Studenţilor am fost plecată prin foarte multe turnee, ultimul în Macedonia, la Scopje, iar după Revoluţie se înfiinţase un ansamblu de amatori – „Mugurelul“, acum „Maria Tănase“. A vorbit atunci pentru mine Vasilica Dinu, îl dirija pe atunci maestrul Nicu Creţu. Erau alte vremuri, se punea accent pe formaţii şi ansambluri, erau susţinute“, a descris, potrivit adevarul.ro, interpreta anii în care a crescut în carieră, urcând treptele una câte una.

Tot ea a povestit că i-a cântat, la 3 ani, unchiului ei, marele Amza Pellea, o amintire pe care a preţuit-o enorm

„La trei ani i-am cântat pe genunchi, nu ştiam eu cine e Amza Pelea. Cred că plecasem cu familia undeva. N-am ţinut niciodată legătura cu Oana Pellea şi n-am spus niciodată, nu m-am folosit niciodată de această legătură a familiilor noastre, n-am vrut să urc în carieră pe spatele cuiva, a rămas pentru mine o amintire dragă şi atât. De-atunci eu nu l-am mai văzut pe Amza Pellea, a fost singura dată şi mi-a rămas în memorie. Eu l-am văzut în momentele alea, în faţă. În schimb, moaşa mea, de la Băileşti, mi-a povestit tot timpul. Că se întorcea la Băileşti şi petrecea cu rudele, era un om obişnuit, nu se formaliza, îi plăcea acolo“, începem să povestim cu Victoriţa Cică, interpreta de muzică populară cunoscută astăzi în toată ţara, screi jurnalulolteniei.ro.

Nepoata lui Amza Pellea cu viaţă de roman. „Am dat mâna cu Saddam Hussein“

Victorița Cică şi-a povestit viaţa în urmă cu câţiva ani. Cânta de când se ştie, n-a învăţat cu profesori, a avut, în schimb, privilegiul să crească în casa Vasilicăi Dinu, la Craiova. Primul festival la care a participat, şi pe care l-a şi câştigat, a fost la Sighetul Marmaţiei. Avea 9 ani şi tot atunci a cântat la prima nuntă din viaţa ei. A mers cu alţi participanţi la festival la o nuntă tradiţională, naşul fiind oltean. A fost intrarea ei în lumea muzicală, la scurtă vreme fiind cooptată în două ansambluri de amatori din Craiova.

„Singura la care mergeam, şi am considerat-o ca şi mama mea, a fost Vasilica Dinu, dar nu am considerat-o profesoara mea, ci mama mea, practic am crescut la ea în casă, ne despărţea o stradă, doar că nu dormeam la ea“, şi-a amintit interpreta de începuturi.

Erau vremuri destul de grele, provenea dintr-o familie modestă de muncitori din Craiova. De la primul festival au tot urmat altele, au venit premii, nu de fiecare dată doar premiul I sau trofeul, dar toată experienţa a ajutat-o enorm în viaţă. Această lume a artiştilor a adus-o în preajma unor nume mari.

„Tatăl meu n-a ştiut că eu cânt la nunţi, vreo cinci ani de zile“

„În juriu tot timpul îi vedeam pe Marioara Murărescu, Florentina Satmari, doamna Teodora Popescu, domnul Gheorghe Oprea, Gheorghe Palcu – realizator de emisiune. Am colaborat cu toţi realizatorii de folclor, mai puţin cu doamna Elise Stan, dar acum colaborez prin prisma copiilor. Părinţii nu m-au susţinut, pentru că erau oameni mai necăjiţi, mai… Şi era mentalitatea altfel. Tatăl meu n-a ştiut că eu cânt la nunţi, vreo cinci ani de zile. Aveam preocupările mele, mergeam oricum mult în spectacole, eram angajata ansamblului IJTL-ul din Craiova, de la vârsta de 9 ani, am colaborat cu Ansamblul Chimistul, cu CFR-ul… Cu Casa Studenţilor am fost plecată prin foarte multe turnee, ultimul în Macedonia, la Scopje, iar după Revoluţie se înfiinţase un ansamblu de amatori – „Mugurelul“, acum „Maria Tănase“. A vorbit atunci pentru mine Vasilica Dinu, îl dirija pe atunci maestrul Nicu Creţu. Erau alte vremuri, se punea accent pe formaţii şi ansambluri, erau susţinute“, a descris interpreta anii în care a crescut în carieră, urcând treptele una câte una.

 

„Am crezut că voi fi angajată a acelui ansamblu, dar n-a fost aşa până la urmă, şi nu poţi să te pui cu soarta“

Deşi colabora la multe ansambluri, îşi dorea mult, în acea perioadă, să ajungă la „Doina Gorjului“, un vis, de altfel, al multor interpreţi olteni. A ajuns, în schimb, la Ansamblul „Căluşul“ din Scorniceşti, renăscut în anii ’90, un ansamblu pe la care, în comunism, au trecut toate numele mari ale muzicii populare româneşti. „De la Căluşul Scorniceşti am fost sunată. Aveam la acel moment de ales – or să mă duc la „Plaiurile Oltului“ din Slatina, or la Ansamblul „Căluşul“ din Scorniceşti. Atunci mi-a ieşit şi primul album la Electrecord, în 1996, sub bagheta maestrului Marin Ghiocel de la „Doina Gorjului“, pe care l-am considerat ca şi tatăl meu. M-a ajutat foarte mult. Drumul meu de copil pe acolo a umblat, pe la „Doina Gorjului“, am crezut că voi fi angajată a acelui ansamblu, dar n-a fost aşa până la urmă, şi nu poţi să te pui cu soarta.

„Şi pe atunci se percepeau taxe să apari la televizor“

Era un ansamblu foarte renumit şi având un dirijor atât de mare, care lucra cu atâţia artişti consacraţi, era visul oricărui interpret. Dar am avut şansa să lucrez cu acest om mare şi el m-a ajutat şi chiar m-a îndrumat spre foarte multe lucruri frumoase. În faţa mea a sunat-o pe doamna Marioara Murărescu, cu care nu am lucrat foarte mult, dar am lucrat. Altfel erau şanse mici, eram o fată necăjită, şi pe atunci se percepeau taxe să apari la televizor, dar, asta e, faci sacrificii ca să reuşeşti să ajungi cunoscut. Atunci era doar TVR-ul, acum sunt multe posturi“, a descris Victoriţa Cică lumea artistică din urmă cu peste 20 de ani.

Cu toate greutăţile, ce regretă interpreta din acele vremuri este solidaritatea de breaslă, pe care nu o mai regăseşte astăzi în lumea artiştilor.

„Înainte mă protejau colegii, care, într-adevăr, erau colegi, era o generaţie a noastră, formasem o generaţie, ne întâlneam prin festivaluri în toată ţara. Eu, Vasile Ciobanu, Cristian Pomohaci, Ileana Matus, Maria Butală, Cristiana Mateiaş, care din păcate s-a stins…

Colaboram împreună, ne anunţam între noi, eram împreună, ne ajutam, eram uniţi. Acum, foarte multe răutăţi, au început şi copiii să aibă răutăţi, din cauza părinţilor, pentru că fiecare se dă tare şi mare că «al meu e mai bun decât celălalt». Şi le-am explicat că nu trebuie să procedeze aşa şi nu trebuie să le bage copiilor în cap că sunt cei mai tari. Ei trebuie să muncească, pentru că sunt foarte mulţi, nu mai sunt cum era odată, când numărai soliştii pe degete. Dacă nu munceşti şi nu ieşi cu ceva în relief , n-ajungi sus, indiferent ce voce ai avea. Multă muncă nu strică“, ajungem astfel cu povestea la zilele noastre şi la copiii de care se ocupă.

Este profesoară de canto de aproape patru ani, iar grupul „Mlădiţele Oltului“ se remarcă deja la concursurile de gen din ţară. Sunt 30 de fete talentate, voci foarte bune, cea mai mică de doar 4 ani. Victoriţa le „creşte“ în spiritul prieteniei, au trecut de mult de stadiul de profesor-elev, le poartă de grijă ca o cloşcă.

„De mai mult timp lucrez cu copiii, la început cu câţiva la număr. Acum sunt profesoară la Şcoala Populară de Artă.

Prima voce antrenată a fost Emilia Dorobanţu (n.r. – o tânără interpretă în plină ascensiune, care a parcurs un drum frumos, până aproape de finală, şi la Vocea României). „N-a fost, practic, eleva mea, a fost ca şi fata mea. Am lucrat efectiv destul de puţin, când s-a apropriat festivalul de la Mamaia, unde a obţinut trofeul şi un premiu special al unui sponsor. Eu mă mândresc cu ea şi mă bucur pentru ce a reuşit. Mama ei a susţinut-o foarte mult, contează foarte mult şi părinţii să te susţină, atunci când au posibilităţi. Mă bucur că a realizat ceva.

Prima dată am auzit-o în sală, lălăia şi ea ceva pe-acolo, şi atunci mi-am spus – «fata asta are ceva». M-am împrietenit cu ea, ne întâlneam pe acasă, şi practic ne jucam, ea cânta, eu îi explicam unde greşeşte, cum trebuie să facă… Ajunsese să mă întrebe dacă e bine ce face, la ce facultate să se înscrie, ar fi vrut o carieră militară. Până la urmă, i-am spus – «Tu alegi, dar eşti făcută pentru muzică!». Dar am sfătuit-o să aleagă – or muzică uşoară, or muzică populară“, a precizat Victoriţa Cică.

„Nu auzi un cântec de grădiniţă, începem cu doine şi balade“

Cu fetele de la „Mlădiţele Oltului“ se întâlneşte de patru-cinci ori pe săptămână, iar când nu fac ore de canto, au teme pentru acasă. Efortul s-a văzut, fetele au deja invitaţii la emisiuni televizate, premii, chiar melodii înregistrate. Cuvântul de ordine este însă munca şi disciplina, chiar dacă se mai şi ceartă, mai «revendică» anumite melodii…

„Muncim, muncim mult. Acum, la Mlădiţele Oltului sunt 30 de fete şi cu timpul voi mai face o selecţie, vor rămâne doar cei care muncesc.  Dacă-ţi aruncă Dumnezeu un pic de har în gât, trebuie să-l foloseşti, nu să-l ţii acolo, dacă-l ţii, nu realizezei nimic. Şi nu e păcat?! La mine-n clasă nu auzi un cântec de grădiniţă, începem cu doine şi balade“, a explicat profesoara.

„Pui copil de 14 ani să cânte la nunţi?!“

Cu fiecare copil care urcă pe scenă, Victoriţa îşi aminteşte de începuturi. Doar că vremurile s-au schimbat, iar riscurile sunt altele. Astăzi copiii sunt, în bună parte, susţinuţi şi supravegheaţi îndeaproape de părinţi, „înainte nu prea întâlneai copilul cu mama de mână, decât dacă era copilul unui interpret“, explică Victoriţa Cică. Părinţii investesc, îi văd pe copii progresând, însă mulţi nu mai au răbdare să se şi maturizeze artistic, întrevăd şi posibilitatea imediată de câştig, un aspect care o contrariază pe profesoară.

„Pui copil de 14 ani să cânte la nunţi?!  Pe timpul nostru era altceva, era lumea cu mintea pe umeri, cu mintea la cap, ţi-e frică şi să ieşi pe stradă. Ia pe cineva cu tine, aşa-i normal, dar fiecare părinte decide, până la urmă. Au ajuns să fie cunoscuţi, pentru că atâta timp cât au fost de acord să lucreze cu mine, eu nu lucrez cu ei între patru pereţi. Prin acest grup deja şi-au format un nume, din postările de pe Facebook, pentru că ei sunt copiii mei şi mă mândresc cu ei. Încercăm să-i stimulăm un pic, să se ridice. Oricum, eu le-am explicat că roadele muncii se vor vedea peste 10-15 ani, nu acum, exact cum sunt artiştii mari, n-au câştigat din prima. E adevărat, şi eu cântam pe la nunţi, îmi stricam corzile vocale, pe ce? Şi nici banii nu mi-i luam la timp câteodată… “, explică interpreta care este pericolul de care mulţi părinţi nu vor să ţină cont.

Ajunşi cu discuţia în acest punct, Victoriţa Cică îşi aminteşte şi cum s-a ambiţionat şi a realizat şi primul album înregistrat la Electrecord. „Fiecare nuntă era un turneu, începea joia şi se termina marţea, şi fiecare şef al formaţiei mai bătea cu pumnul în masă şi spunea că el e şeful. Şi m-am ambiţionat şi am spus – ei, lasă, că ţi-arăt eu că sunt un artist. Am plecat de la nuntă şi în trei luni am dat materialul pe tavă la Electrecord, aşa am ajuns să cânt cu ora la nunţi. Ultimul festival la care am participat, după 12 ani de festivaluri,  a fost în 1996,  la „Maria Lătăreţu“, unde am câştigat locul II, deşi eram capabilă şi de locul I, dar… “, a povestit artista.

„Am dat mâna cu Saddam Hussein“

De turneele din ţară şi din lume îşi aminteşte cu mare bucurie, deşi de unul dintre acestea este legată şi perioada în care a muncit pe brânci şi a suferit umilinţe, odată rămasă în străinătate.

„Foarte frumoase, am colindat lumea asta… Mai aveam un pic şi vedeam şi America, America şi Australia nu le-am văzut, în rest… Forte multe ieşiri am avut cu „Căluşul“ din Scorniceşti şi cu Casa Studenţilor din Craiova. Tot cu ansamblul „Căluşul“ din Scorniceşti am avut o experienţă de neuitat, în Irak.

Noi am luat-o pe la kurzi, şi kurzii cu irakienii erau în război, oricum, cei de la ONU ne-au spus că nu suntem sănătoşi cu capul, că noi trebuia să mergem prin Siria, Iordania… Până să ajungem la graniţa cu Irakul, am stat la turci opt sau nouă ore să dea răspunsul cei de la ONU dacă putem trece. În fine, ne-au dat drumul şi ţin minte parcă şi-acum, la un moment dat ne-au oprit – «Nu mişcă nimeni, toţi cu mâinile sus!». Am trecut pe la kurzi şi deasupra autocarului, gloanţe. Cineva ne-a făcut semn să oprească autocarul, practic ne-au somat. Şoferul n-a văzut, iar ei s-au aşezat în faţa autocarului. S-a oprit, a urcat un soldat în autocar, ne-a cerut paşapoartele… În fine, nu ne-au făcut absolut nimic, dar ne-am speriat, vă daţi seama. Ne-au lăsat, am trecut, şi ne-au întrebat de ce-am mers pe acolo, nu ştiam că e război? La graniţa cu Irakul ne-a dat jos câte doi. Eram cu Tudoriţa Gorjanu. Ne-au dus la toaletă doi câte doi.

Am concertat în Bagdad, spectacole foarte frumoase. N-am cântat românilor, erau irakieni. Am avut ocazia să-l cunosc şi pe fostul lor preşedinte, Saddam Hussein, am dat mâna cu el… În schimb am fost foarte urmăriţi de securiştii lor. La o lună de zile au bombardat acolo. La câteva minute după ce am trecut noi, au bombardat locul unde oprisem noi să mergem la toaletă. A fost riscant, dar şi frumos. Am vizitat tot felul de grădini cu flori ucigătoare, pomi exotici… A fost un turneu foarte frumos. Toate turneele au fost foarte frumoase“, a povestit interpreta.