Ciocârlia Olteniei și-a presimțit moartea. Cum și-a luat Victorița Cică adio de la colegii din Ansamblu: „Este ultima dată când vin la voi pentru că eu o să mor”

Victorița Cică s-a stins la doar 49 ani, răpusă de o boală hepatică nemiloasă. Cu doar două săptămâni înainte de a muri, artista a mers la Ansamblul Doina Oltului și a vorbit cu colegii. Regretata artistă i-a spus dirijorului Cristian Dumitru că a venit să-i vadă pentru ultima oară căci simte că va muri.
Alina Costache
05 feb. 2024, 20:35
Ciocârlia Olteniei și-a presimțit moartea. Cum și-a luat Victorița Cică adio de la colegii din Ansamblu:

Ciocârlia Olteniei nu a vrut să plece dincolo fără să-și ia rămas bun de la oamenii pe care i-a iubit și alături de care a trăit cea mai mare parte din viață. Maria Ghinea mărturisește că ori de câte ori venea vorba de medici sau medicamente, Victorița îi ruga să schimbe subiectul.

Când am aflat, credeam că e o glumă proastă. Ne aminteam de bucuria ei de a cânta, de a pregăti copiii, a fost un profesor extraordinar care se bucura de elevi ca de copiii ei. Mlădițele Oltului vor rămâne singure și triste. Era un om foarte închis, când vorbeam despre medici și medicamente avea o atitudine ciudată, spunea: nu mai vreau să aud de doctori și medicamente, vă rog să schimbăm subiectul”, a mărturisit artista Maria Ghinea pentru Star Popular

Ciocârlia Olteniei și-a presimțit moartea. Cum și-a luat Victorița Cică adio de la colegii din Ansamblu

În urmă cu două săptămâni, Victorița a făcut un ultim drum la Ansamblu și și-a luat rămas bun de la toți colegii.

Citeste si Ciocârlia Olteniei, îndrăgita solistă de muzică populară Victoriţa Cică, nepoata celebrului Amza Pellea, a murit la 50 de ani

Acum două săptămâni a venit la ansamblu și dirijorul nostru, Cristian Dumitru, i-a zis: Victoria, de ce a mai venit pentru că știm că ai probleme de sănătate și nu era necesară prezența ta? Ea a răspuns: Cristi, am venit să vă mai văd! Pe la 12:30, s-a ridicat de pe scaun și a zis: Cristi, eu plec, mi s-au umflat atât de tare picioarele, o să plec. Ne-a privit pe toți, ca o privire de rămas bun și ne-a zis: eu vă pupăcesc, aveți grijă de sănătatea voastră!

Astăzi i-am și spus colegului meu Gabriel Zăvoianu că mi s-a părut că ne privește ca pentru ultima dată. Și dirijorul ne-a zis, astăzi, că i-a mărturisit: Cristi, să știi că este ultima dată când vin pentru că eu o să mor! Se zice că omul atunci când simte, își ia rămas bun de la cei dragi, cei apropiați, își simte cumva sfârșitul și se pregătește”, a declarat Maria Ghinea.

Citeste si Doliu în lumea muzicii populare! După Ciocârlia Olteniei, s-a stins un alt colos. Îndrăgitul interpret avea doar 44 de ani

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Salvează-ți grădina. Metoda prin care scapi de rozătoare
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți