„PSD a răspuns apelului cadrelor medicale aflate în prima linie a bătăliei cu pandemia şi, într-un timp extrem de scurt, am transpus în lege solicitările acestora de a le fi protejată familia de către statul român. Am promis şi am făcut”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
El a adăugat că promisiunea făcută de preşedintele Klaus Iohannis privind acordarea unui stimulent de 500 de euro cadrelor medicale nu a fost încă respectată.
„Guvernul PNL însă nu a respectat promisiunea, drept dovadă că nici acum, după două luni de zile, niciun medic nu a primit banii promişi cu atâta tam-tam. Aceasta este diferenţa dintre ei şi PSD! Când promitem, facem! Ei doar promit, de făcut uită”, a afirmat Ciolacu.