Cioloş: România a insistat asupra sporirii prezenţei sporite a NATO la Marea Neagră

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, la Deveselu, că România a fost cea care a insistat asupra sporirii prezenţei NATO în Marea Neagră şi că poartă discuţii avansate cu Bulgaria şi Turcia pentru a asigura această prezenţă.
Filip Stan
12 mai 2016, 12:34
Cioloş: România a insistat asupra sporirii prezenţei sporite a NATO la Marea Neagră

„A fost iniţiativa României şi România a fost foarte activă în a construi această posibilitate a unei prezenţe (a NATO — n.r.) în Marea Neagră. Suntem conştienţi că, pentru ca această structură să existe, este necesară implicarea altor parteneri decât România în Marea Neagră. Avem discuţii destul de avansate şi cu vecinii bulgari şi cu prietenii noştri turci pentru a construi împreună această prezenţă. Odată ce această prezenţă cu rol în primul rând de exerciţiu este construită, sperăm să avem participarea şi a altor aliaţi la aceste exerciţii. Intenţia noastră este de a prezenta acest proiect la Summitul de la Varşovia, un subiect pe care l-am mai discutat şi eu şi domnul preşedinte (Klaus Iohannis — n.r) cu domnul secretar general (al NATO — n.r.)”, a afirmat Cioloş într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

La rândul său, Stoltenberg a spus că a discutat cu Iohannis asupra prezenţei NATO atât în Marea Neagră, cât şi în plan terestru.

Citeşte şi: Jens Stoltenberg: NATO s-a angajat solemn faţă de securitatea României acum şi în viitor

Deja ne-am sporit prezenţa navală în Marea Neagră şi am făcut acest lucru pentru că am ajuns la un acord ca, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia şi comportamentul destabilizator al Rusiei în estul Ucrainei, prin susţinerea separatiştilor, am decis să implementăm aşa-numitele măsuri de siguranţă în partea estică a Alianţei şi o parte din aceste măsuri de siguranţă au presupus creşterea prezenţei navale în Marea Neagră, mai multe exerciţii… Am discutat cu preşedintele ce putem face mai mult pentru a avea o prezenţă militară suficientă atât terestră, cât şi în Marea Neagră”, a explicat secretarul general al NATO.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Lovitură uriașă dată de românii care și-au montat panouri fotovoltaice. Vestea excelentă pe care toți trebuie s-o afle
Capital.ro
România a dat ordin. Bucureștiul îi dă șah-mat lui Putin. Decizie oficială azi, 5 martie
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profesor în istoria Rusiei: SUA ar putea accepta retragerea NATO din Estul Europei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Prețuri ridicole în Parlament. Cât plătesc aleșii pentru o masă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Ei sunt câștigătorii Power Couple, sezonul 2! Cine pleacă acasă cu marele premiu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Foștii colegi aruncă bomba despre Călin Georgescu: Nu aveți idee cât e de diabolic. A semnat...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
ANAF avertizează asupra mesajelor false transmise prin SMS în numele instituției
MediaFlux
Rusia amenință România! Pregătiri de ripostă după decizia fără precedent de la București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitura de stat pusă la cale de Georgescu: ce știm deocamdată și implicațiile pentru România