Afirmația a fost făcută la vernisajul expoziției „România — Powered by Nature/RO inspirată de natură”, o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin — Mila 23, care și-a propus găsirea unor soluții pentru promovarea capitalului natural al României.
„Cred că partea inteligentă a ceea ce puteți face este de a aduce acest tip de abordare ecologic sau durabil în mediul urban, în orașe, folosind într-un mod inteligent resursele naturale pe care le avem în multe din orașele României și aici ideea aceasta de a face din Dâmbovița o coloană vertebrală verde a Bucureștilor mi se pare o idee inteligentă, cu doi plămâni la cele două capete, la intrare și la ieșire din București. La unul din aceste capete v-am dat și noi o mână de ajutor cu recunoașterea Lacului Văcărești ca și parc natural, se poate face ceva similar sau adaptat și la capătul celălalt și de-a lungul Dâmboviței. Știu că sunt multe proiecte care pot lega între ele aceste idei. Cred că este una din platformele pe care s-ar putea construi în București, sigur, să vedem ce se întâmplă după alegerile locale și care vor fi ideile noilor aleși, însă Guvernul s-a angajat să sprijine financiar proiecte în toate cele 12 orașe care au candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii„, a declarat premierul la deschiderea expoziției.
Dacian Cioloș a adăugat că economia României poate să fie relansată pornind de la o valorificare inteligentă a resurselor naturale pe care le are, o valorificare nu atât prin exploatare, cât printr-o mai bună punere în valoare.
„Este vorba de o valoare adăugată față de ceea ce poate să ofere natura și o modalitate de punere în valoare a acestor resurse într-un mod regenerator. Eu cel puțin așa am perceput încă de la început acest proiect, România inspirată de către natură, sau altfel spus natura din România ca sursă de dezvoltare durabilă. Aici există componenta ecologică, pe care eu nu o văd ca pe una gen rezervație, care să prezerve o anumită resursă, ci să o pună în valoare. În percepția unora, Delta Dunării ar fi trebuit să fie complet protejată și pe cât posibil protejată mai ales de intervenția omului. Eu, dimpotrivă, cred că omul inteligent, cu inteligența aceea nativă, apropiată de armonia care izvorăște din natură, poate să fie un factor constructiv în natură prin punerea în valoare a acesteia, și nu prin epuizarea ei„, a precizat Cioloș.