Ciprian Ciucu, avertisment înainte de alegerile din PNL Bucureşti. „Atenţie, pericol de fraudă. Nu se poate vorbi despre corectitudine”

Ciprian Ciucu, care candidează la şefia PNL Bucureşti, a atras atenţia asupra faptului că Violeta Alexandru, liderul filialei, nu a acceptat să convină asupra modului în care vor fi organizate sâmbătă alegerile pentru conducerea organizaţiei liberale din Capitală.
Razvan Mihalascu
23 iul. 2021, 21:44
Ciprian Ciucu, avertisment înainte de alegerile din PNL Bucureşti.

Ciprian Ciucu a menţionat că nu poate fi de acord cu existenţa unor cabine de vot fără perdea şi filmarea fixată pe cabinele de vot deoarece în aceste condiţii nu poate fi asigurată confidenţialitatea votului.

„Atenţie, pericol de fraudă. Nici până în acest moment preşedinta PNL Bucureşti nu a acceptat să convenim împreună forma finală a organizării a alegerilor PNL Bucureşti. Ca să nu se spună că nu am atras atenţia, las aici principalele vicii de procedură, care nu au existat nicăieri în alegerile din ţară şi pe care ei vor să le impună.

1. Cabine de vot fără perdea în spate + filmare fixată pe cabinele de vot. Cu acest lucru nu pot fi de acord pentru că nu se asigură confidenţialitate votului, putând fi controlat. Camerele de luat vederi au fost montate de către organizatori, echipa cu care suntem în competiţie. Nu avem acces la ele.

2. Plicuri în care să fie introdus votul. Această metodă este extrem de periculoasă pentru că poate facilita metoda suveica. Asta înseamnă că cineva poate introduce plicul gol în urnă, păstrează votul alb în buzunar, buletinul este completat cu candidaţii lor şi apoi altcineva poate introduce mai multe buletine de vot într-un plic sau direct în urnă. NU ACCEPTĂM PLICURI LA PNL BUCUREŞTI!

3. Desfăşurarea votului în ordine alfabetică. Această metodă de control a votului, coroborată cu filmarea permanentă, este de neacceptat. Noi nu avem acces la camerele montate de competitori. Mai mult, această metodă înseamnă că se va vota extrem de încet, (se va vota cu viteza cea mai mică a fiecărui sector care are mai mulţi delegaţi al căror nume începe cu fiecare literă a alfabetului). Această metodă ar duce votul târziu în noapte, eu aş fi dezavantajat pentru că am mai mulţi simpatizanţi iar oamenii nu pot rămâne în sală la nesfârşit.

Îi cer doamnei Violeta Alexandru şi domnului Ludovic Orban, în calitate de garanţi ai corectitudinii alegerilor să renunţe la aceste metode de influenţă şi control a voturilor: O ASTEFL DE PROCEDURĂ NU A EXISTAT NICĂIERI ÎN ŢARĂ ÎN ACESTE ALEGERI INTERNE ALE PNL!

Nu se poate vorbi despre corectitudine, în timp ce procedura de vot nu este agreată de ambele părţi. Ar fi jenant şi împotriva principiilor promovate de către Partidul Naţional Liberal! Şi am fi puşi în această situaţie degeaba pentru că nu au ei atâtea plicuri câte voturi avem noi!

P.S. Domnule presedinte Orban, vă rog nu mai sunati oamenii din echipa noastră de numărare a voturilor la dvs. la Parlament în acestă seară! Pe bune? Doamna Alexandru nu poate câştiga singură şi corect?”, a scris Ciprian Ciucu, vineri, pe Facebook.

Citeşte şi: Bătălie mare pentru şefia PNL Bucureşti. Ciprian Ciucu se luptă cot la cot cu Violeta Alexandru

Ciprian Ciucu, avertisment înainte de alegerile din PNL Bucureşti. Mesajul Violetei Alexandru care a declanşat scandalul

Potrivit News.ro, reacţia lui Ciprian Ciucu vine după ce Violeta Alexandru, preşedinta PNL Bucureşti, care candidează pentru un nou mandat la conducerea filialei, a anunţat că vrea ca alegerile să fie „un model de bună organizare pentru Congresul din toamnă”.

Violeta Alexandru a anunţat că a propus:

„1. Vot în ordine alfabetică la nivelul tuturor delegaţilor PNL Bucureşti aşa cum s-a întâmplat în toate filialele judeţene. PNL Bucureşti este o singură organizaţie. Nu sunt alegeri pentru un sector, sunt pentru organizaţia PNL Bucureşti. Indiferent de sectorul din care fac parte, oamenii vor veni să voteze civilizat, fără aglomeraţie, în ordine alfabetică.

2. Votul fiind secret, el nu poate fi transmis către alte persoane. Prin urmare, orice tentativă de utilizare a telefonului sau a altor dispozitive în acest scop trebuie să fie descurajată.

3. Pentru asigurarea secretului votului am propus ca buletinele de vot să fie introduse în plicuri la părăsirea cabinei de vot. Votanţii se vor deplasa exclusiv către urna de vot. Nu în altă parte.

4. Măsuri stricte de protecţie în condiţii de pandemie, asigurând distanţarea între persoanele care îşi exercită dreptul de vot.

Sunt deschisă discuţiilor în continuare. Soluţia plecării de la discuţii nu este o opţiune”, a mai scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Şefa PNL Bucureşti consideră că ”libertatea exprimării votului este esenţială”.

„”Nu este în regulă nici să ne victimizăm, nici să ne atacăm, nici să aruncăm suspiciuni asupra vreunui coleg de partid. În ceea ce mă priveşte, am o singură abordare: tot respectul meu pentru fiecare coleg din partid. Ne vedem sâmbătă la cele mai corecte alegeri”, a conchis liderul PNL Bucureşti.

Citeşte şi: Ciprian Ciucu explică de ce a trecut din tabăra lui Orban în cea a lui Cîţu: „Vreau să-mi impun viziunea mea, nu doar să-mi spună mereu cineva ce să fac”
 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai