Pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă garniturile aflate în grafic circulă în condiţii de iarnă.
„Menţionăm că pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă garniturile aflate în grafic circulă în condiţii de iarnă. Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin intervenţia cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe toate rutele de cale ferată”, menţionează CFR SA.
Trafic de coşmar pe şosele din mai multe judeţe, din cauza NINSORII. Vezi DRUMURILE afectate
Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la gara din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească, în condiţiile în care Codul galben de ninsoare pentru Capitală şi alte 27 de judeţe este în vigoare până la ora 22.00.
CFR SA este compania care administrează infrastructura feroviară publică.
COD GALBEN DE NINSORI şi VÂNT PUTERNIC în aproape toată ţara VIDEO