Circulaţie în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri. Zăpada depăşeşte 1 m pe Transalpina

Salvamontiştii vâlceni fac un apel la turişti să nu se aventureze pe Transalpina, zăpada depăşind în zona de creastă peste 1 metru, în toată zona de nord a judeţului ninge, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă.
Romania TV
22 apr. 2014, 10:12
Circulaţie în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri. Zăpada depăşeşte 1 m pe Transalpina

Apelul vine după ce luni seara jandarmii montani au intervenit pentru a scoate din zăpadă un turist care ignorase avertismentele autorităţilor şi se aventurase cu autoturismul pe DN67C Transalpina, între Obârşia Lotrului şi Rânca, scrie Agerpres.

„Se interzice cu desăvârşire orice aventurare pe Transalpina, zăpada în zona de creastă, la peste 1800 de metri altitudine ajuns deja la 1 metru şi ninge în continuare. De altfel, pe toţi versanţii – Lotrului, Căpăţânii, Cozia, Parâng – stratul de zăpadă a depăşit 100 de centimetri şi ninge în continuare. Pe DN7A se circulă în condiţii de iarnă, avem zăpadă pe carosabil în pasul Vidra, în Curmătura Vidruţei şi în Groapa Seacă spre Petroşani, unde cei de la Drumuri Naţionale intervin cu utilaje pentru a menţine carosabilul în condiţii bune de circulaţie”, a precizat şeful Serviciului Judeţean de Salvamont, Mircea Lera.

Drumarii vâlceni recomandă, de asemenea, conducătorilor auto care vor să meargă spre Petroşani, pe DN7A, să aibă maşinile dotate cu cauciucuri de iarnă şi să circule cu atenţie, în zona Vidra – Obârşia Lotrului.

Prognoza meteo pe săptămâna în curs anunţ precipitaţii în judeţul Vâlcea, ploaie în zonele de deal şi şes şi lapoviţă şi ninsoare în zona montană.

Tot în condiţii de iarnă se circulă şi pe anumite drumuri din Dâmboviţa. Sute de turişti au rămas blocaţi în nămeţi la Padina. A fost nevoie de intervenţia drumarilor pentru ca turiştii să poată ajunge acasă. În plus, pompierii au fost nevoiţi să detoneze un bolovan uriaş căzut pe drum. 

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă