Cireşele „de martie” costă 250 de lei. Cei care nu-și permit pot lua pepeni cu ”doar” 200 lei

Pe tarabele din piețele românești au apărut deja primele cireșe. Sunt mari și aspectoase, iar vânzătorii dau asigurări că sunt și gustoase. Puțini sunt cei care pot să se și convingă de acest lucru pentru că cireșele nu sunt pentru buzunarul oricui. Fructele, aduse din import, sunt aproape la valoarea aurului.
Filip Stan
19 mart. 2024, 18:52
Cireşele

Cireșele din Constanța sunt mai scumpe ca aurul. În piețele din Constanța au apărut deja cireșele, dar prețul acestora este exorbitant, întrucât un kilogram costă 250 lei, adică mai mult decât un gram de aur. Cei care nu-și permit cireșe pot alege un pepene, care ajunge la ”doar” 200 de lei.

Prețul verdețurilor în piețele din Capitală a „înflorit”! Câți lei trebuie să dai în plus față de anul trecut

În piețele din Constanța și-au făcut apariția și cireșele, deși mai sunt aproape 2 luni până la sezonul lor. Prezența lor pe tarabe este însă mai degrabă de decor, în condițiile în care se vând cu 250 de lei kilogramul, iar comercianții nici nu se gândesc să scadă din preț, scrie Replica de Constanța.

Vânzătorii spun că de vină pentru prețul exorbitant este distanța parcursă de cireșe până pe tarabele lor- peste 13.000 de kilometri, întrucât vin tocmai din Chile.

Indiferent de explicațiile lor, cert este că un kilogram de cireșe costă acum în Constanța mai mult decât un gram de aur comercializat de magazinele amanet, acolo unde metalul nobil de 14 k este evaluat la 160-180 lei gramul, iar cel de 18 k la circa 210-230 lei gramul.

Cireşele rămân pe tarabe: ”Ne mulțumim cu privitul, înghițim în sec și mergem mai departe”

Oamenii care trec pe lângă taraba cu cireșe sunt pur și simplu speriați de preț. ”Ne mulțumim cu privitul, înghițim în sec și mergem mai departe”, a mărturisit un constănțean pentru sursa citată.

PSD prelungește măsura limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Cireșele mai scumpe decât aurul nu sunt însă singurele fructe de lux din piețele Constanței. Cei care nu-și permit cireșe la 250 lei kilogramul se pot îndrepta spre ceva mai ieftin, cum ar fi pepenii la ”doar” 200 de lei bucata. Asta pentru că vânzătorii cer 19,5 lei pe kilogram, iar pepeni sub 8 sau 10 kilograme nu există.

Aprozarul care vinde cireşele cu un „preţ redus”. Kilogramul de trufandale a scăzut de la 250 la 249 de lei. Sute de comentarii pe TikTok: Merg la bancă sa văd dacă îmi dă credit pentru „prima cireașă”

Dacă vrei să mănânci cireşe înainte de sezonul lor, va trebui să scoţi un salariu minim pe economie pentru un kilogram de trufandale pentru  că prețul fructelor este de-a dreptul prohibitiv în această perioadă a anului. Astfel, puțini sunt cei care își permit să cumpere aceste fructe. Comercianții însă nu sunt deloc descurajați și încearcă să-și promoveze produsele prin orice mijloace. Este și cazul unui aprozar din Iași, care anunță pe TikTok că vinde cireșe „ieftine”.

În ciuda faptului că sunt puțini cumpărători care-și permit acest adevărat lux, comercianții nu lasă deloc la preț sau, atunci când o fac, stârnesc valuri de indignare pe reţelele de socializare-

Un aprozar din Iași se laudă cu prețuri „mici” la cireşe

În această perioadă a anului, un kilogram de cireșe a ajuns să se vândă cu nu mai puțin de 250 de lei. În ciuda faptului că prețul prohibitiv descurajează majoritatea cumpărătorilor, comercianții nu par deloc afectați. Mai mult, unii dintre aceștia consideră că prețul este normal, promovându-și chiar vânzările prin intermediul rețelelor de socializare. Este și cazul unui aprozar din Iași, care prin intermediul unui video postat pe TikTok îmbie clienții să cumpere cireșe la prețul de „doar” 249 de lei pe kilogram.

Dragilor, ieri ați epuizat stocul de cireșe de la „rulota cu fructe” din Palas Mall, așa că astăzi am refăcut stocul și am adus și în aprozarul nostru cireșe la doar 249 de lei kilogramul. Vă așteptăm!”, se arată în filmarea postată pe TikTok.

Comentariile internauților nu s-au lăsat prea mult așteptate. Indignați de modul în care aprozarul respectiv își promovează așa zisa ofertă, mulți au lăsat comentarii extrem de acide.

„La cei 249 de lei bănuiesc că vine cu tot cu copac altfel nu se explică prețul, sincer… / Schimbi lădița aia cu Logan 1,4 mpi din 2005? Nu are AC…ofer diferența / Merg la bancă sa văd daca îmi dă credit pentru „prima cireașă”, sunt câteva dintre comentariile oamenilor.

Cum au ajuns cireșele să coste mai mult decât aurul

În acest an, prețul unui kilogram de cireșe a ajuns să fie mai mare decât cel al unui gram de aur de 18 și 14 k. Mai exact, prețul unui gram de aur de 18k este de 230 de lei, iar gramul de aur de 14k costă 180 de lei. Din cauza prețului uriaș, comercianții au ajuns să vândă cireșele la suta de grame.

Prețul uriaș al cireșelor înainte de începerea sezonului poate fi influențat de câțiva factori care afectează oferta și cererea. Iată câteva motive posibile ale creșterii exagerate a prețului cireșelor:

Oferta redusă: Înainte de sezon, producția de cireșe este adesea limitată, deoarece fructele sunt în fază de maturare;
Cantitatea disponibilă pe piață poate fi mai mică, iar asta poate duce la creșterea prețurilor;
Costurile de producție: Producătorii agricoli pot întâmpina costuri mai ridicate înainte de sezon pentru a pregăti plantațiile și pentru a asigura condiții optime de creștere. Aceste costuri pot fi reflectate în prețul final al cireșelor;
Cerere crescută: Consumatorii pot să își dorească cireșe înainte de începerea sezonului de recoltare, iar cererea crescută poate conduce la o creștere a prețurilor. Mulți oameni sunt dispuși să plătească mai mult pentru fructe proaspete și gustoase înainte de a le găsi în mod obișnuit pe piață;
Transport și manipulare: Cireșele aduse din zonele în care sezonul a început mai devreme pot implica anumite costuri suplimentare de transport și manipulare pentru a ajunge pe piața locală. Aceste costuri suplimentare pot contribui la creșterea prețului;
Speculații economice: Unii comercianți pot profita de cererea crescută și de oferta redusă pentru a practica speculații economice, ceea ce poate duce la creșterea artificială a prețurilor.

Primele cireșe au apărut în piețele din Oradea. Cu cât se vinde un kilogram. Cei mai mulți români nu-și permit să se atingă de ele

O vânzătoare de la o piață din Oradea a dezvăluit cât costă un kilogram de cireșe acum, spre final de februarie.

„Un kilogram de cireşe costă 120 de lei. Sunt aduse din Argentina”, a declarat pentru ebihoreanul.ro o vânzătoare.

Citește și Cireşe cu preţ de „caviar” în pieţele româneşti: ”Nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii, am 1.500 de lei pensie”

Preţul de extrasezon al cireşelor a făcut ca orădenii să cumpere doar de gust, de vreme ce doi pumni de fructe, echivalentul a 250 de grame, costă 30 lei.

„În ultimii ani, odată cu dezvoltarea comerţului, nu mai trebuie să ne mire apariţia pe piaţă de trufandale în extrasezon. Cireşele de acum sunt importate din emisfera sudică (Argentina, Bolivia, Chile etc.), cu costuri ridicate, de unde şi preţul de desfacere”, a explicat şeful Direcţiei Agricole Judeţene Bihor, Nicolae Hodişan, potrivit sursei citate.

Primele cireşe autohtone din acest an ar urma să apară pe piaţă la sfârşitul lunii mai, iar prețul estimat va fi de 10-12 lei pentru un kilogram.

Citește și Meniu de supravieţuire: cum să mănânci cu 74 de lei pe săptămână. Lista completă de cumpărături

Luna trecută, în ianuarie, un kilogram de cireșe se vindea și cu 250 de lei. ​„Foarte mult, păi era 200 şi ceva kilogramul. Foarte mult, o să stea acolo ca la muzeu”, „Foarte mult, la salariul minim pe economie nu prea îţi permiţi. Când o să iasă şi ale noastre o să mâncăm şi noi. Până atunci, ne uităm”, au declarat ofuscați clienții.

Cât costa un kilogram de cireșe primăvara trecută

În primăvara trecută piețele erau pline de cireșe di Spania și Grecia, iar pentru un kilogram oamenii erau nevoiți să plătească 60 de lei.
Iarna nu-i ca vara! Un kilogram de cireșe se vinde în piață, în ianuarie 2024, cu 250 de lei kilogramul. Românii abia se lipesc de 100 de grame, de poftă

„Sunt aduse din Grecia, preţul este de 60 de lei kilogramul, dar vindem şi la caserole cu preţul de 10 sau 15 lei. Nu prea avem vânzare. Sunt primele apărute pe piaţă iar preţurile pentru oameni sunt ridicate”, spunea Daniela, comerciant în Piaţa Centrală din municipiul Buzău.

„Am 40 de ani de muncă şi 1.500 de lei pensie, nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii”, a spus un pensionar, în timp ce o altă persoană aflată la cumpărături a afirmat că preţurile cireşelor sunt „normale la timpul acesta”.

Veți strânge mai mult de o găleată de recoltă: ce să faceți cu cireşe primăvara

Randamentul cireșelor va crește semnificativ dacă îl hrăniți cu un anumit îngrășământ primăvara. De ce fel de hrănire au nevoie cireșele primăvara, spune un expert de la publicația online Belnovosti, agronom și peisagist.

Prima hrănire de primăvară a cireșului ar trebui să fie azot. Această fertilizare se aplică înainte ca mugurii să se deschidă; azotul favorizează trezirea acestora.

Orice îngrășământ cu azot va funcționa, dar este mai bine să folosiți îngrășământ cu amoniac. Doza depinde de vârsta copacului. Până la 4 ani – 15 grame de azotat de amoniu pe metru pătrat, din al 5-lea an de viață – 20 g pe metru pătrat. m.

Pe solurile acide, este mai bine să folosiți azotat de calciu; acesta alcalinizează ușor solul.Anterior un expert în ceea ce poate fi plantat lângă castraveți.

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
”Am luat o pauză”. Vlad Gherman și Oana Moșneagu trec printr-o situație dificilă! Actorul a făcut declarații | FOTO
Bzi.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!”
Fanatik.ro
Ce pensie specială încasează Gigi Becali de la Parlamentul European. Ce apare în declarația de avere a patronului de la FCSB
Capital.ro
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte de el mereu.”
Playtech.ro
România a devenit o forță în Europa. Țara noastră a depășit Franța și Germania, este oficial...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
Stațiunea unde Ceaușescu dorea Jocurile Olimpice de Iarnă: „Zăpezile persistă circa opt luni pe an”
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Meteorologii au emis cod galben de ninsori, valabil în jumătate din țară. Se anunță vreme severă și vânt puternic la munte
Spynews
Înmormântarea lui Liam Payne are loc astăzi, 20 noiembrie. De ce este organizată la o lună de la moartea artistului
Evz.ro
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Marele actor Lucian Iancu s-a stins din viață la 84 de ani! Când va fi înmormântat acesta
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu pune TUNURILE pe Honorius și Silvius Prigoană! 'Intră trupele speciale. Ca la Caracal'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie dublă în lumea muzicii. Legendele s-au stins unul după celălalt
StirileBZI
Se dă salariu de 4.000 de lei net! Românii fug de acest loc de muncă!
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
Actorul Lucian Iancu, simbol al teatrului constănțean și național, a murit la 84 de ani
MediaFlux
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Moartea lovește în Bee Gees. Al doilea membru al trupei decedat în ultima săptămână