Ciudățeniile culinare ale regelui Ferdinand! Dacă în timpul Regelui Carol micul dejun era servit la ora 06:00, în timpul regelui Ferdinand și al Reginei Maria, prima masă era servită, dimineața, între ore 09:00 și 10:00.
Micul dejun era exact după modelul britanic cu friptură, ochiuri, unt, fructe, miere, șnițel cu garnitură de cartofi, ceai și cafea, iar vinerea regele mânca singur pentru că regina Maria ținea post negru.
O altă schimbare pe care a făcut-o regele Ferdinand este legată de invitațiile la masă pe care le lansa. În timpul regelui Carol I oamenii erau invitați să meargă la cină, regulă de care Ferdinand nu a mai ținut cont, iar invitații aveau ocazia să ia doar prânzul cu noul monarh.
Pentru regele Ferdinand micul dejun era masa principală, iar prânzul îl servea mereu la 13:30, în timp ce cina avea loc la ora 20:00.
Din meniul regal, atât în timpul lui Carol I, cât și în timpul lui Ferdinand, nu lipseau carnea de vită şi viţel, cotlet, file, ficat, creier, dar și de pește și de curcan. Vânatul era și el la loc de cinste și de multe ori în bucătăriile regale se pregăteau potârnichi, iepuri, raţe şi gâşte sălbatice, porci mistreţi.
Vreme de trei decenii, bucătarul regelui Ferdinand a fost germanul H. Edner, iar Iosif Strassman a fost bucătarul Curții regelui Carol al II-lea și al Curții regelui Mihai.
Ferdinand I, numit și Întregitorul, a fost încoronat pe 15 octombrie 1922 ca suveran al României Mari. În urma acţiunilor sale de susţinere a interesului naţional, el și-a câştigat numele de cel „Loial”.
Oamenii vremii îl considerau ca fiind un om extrem de puternic și de hotărât, cu un simț al răspunderii extrem de dezvoltat și cu convingerea că trebuie să îndeplinească până la capăt datoria față de țară.
Din punct de vedere al sacrificiilor personale pentru interesele generale ale statului, Ferdinand a avut de suferit. El a fost nevoit să renunțe la căsătoria cu Elena Văcărescu şi să-şi boteze copiii potrivit religiei ortodoxe. Acest fapt i-a atras excomunicarea de către papă, precum şi interzicerea sfintei împărtăşanii. Pentru Ferdinand, un catolic convins, aceasta a fost o mare lovitură, pe care a resimțit-o până în preajma morții sale. I