Născut în data de 29 iulie 1883, Benito Amilcare Andrea Mussolini avea înclinaţii spre violenţă încă din copilărie. La vârsta de 10 ani, avea reputaţia de mare bătăuş şi a fost exmatriculat pentru că înjunghiase un coleg de şcoală cu un cuţit în mână. Nu după mult timp, a repetat atacul în acelaşi mod asupra unui alt coleg de la noua şcoală unde fusese mutat după exmatriculare. El a înfipt un cuţit chiar şi în mâna uneia dintre prietenele sale.
Un alt obicei al lui Mussolini era să ciupească de fund oamenii aflaţi în biserică, în timpul slujbei, pentru că îi plăcea să-i vadă cum se sperie şi se enervează şi să îi audă cum ţipă de durere. Era văzut adesea în fruntea bandelor de derbedei care devastau gospodăriile ţăranilor pentru a se amuza apoi pe seama necazului acestora.
Citeşte şi Ciudăţeniile dictatorilor: Împăratul roman Caligula şi-a făcut calul senator
Mai târziu, prinsese şi gustul duelului. Se spune că l-a practicat în câteva ocazii, într-una dintre acestea având ca adversar un coleg de breaslă, pe când era jurnalist la propriul său ziar fascist. Adversarul lui era un editor rival de la o altă publicaţie, după cum a dezvăluit New York Times.
Mofturosul care mânca orice, chiar şi şoareci
În privinţa gusturilor culinare, dictatorul italian avea două feluri de-a fi, în funcţie de împrejurări. Obsesivă pentru el era pofta de pâine. Îi plăcea foarte mult pâinea. Indiferent unde şi cu cine se afla, printre soldaţii săi sau vorbind de la tribună ţinând un discurs nazist mobilizator, Mussolini avea la el o bucată de pâine.
În schimb, când se afla la restaurant, se arăta a fi foarte pretenţios începând cu vesela şi terminând cu aspectul şi calitatea meniului şi cu prestaţia ospătarilor. Făcea mofturi, găsind cusururi la orice.
Citeşte şi Ciudăţeniile lui Kim Jong Il, omul care a adus curcubeul şi care nu avea nevoi fiziologice
Paradoxal însă, s-a aflat de la militari că odată, când mânca împreună cu soldaţii săi, a găsit în porţia sa de supă un şoarece. Mussolini l-a ignorat pur şi simplu şi a înghiţit supa până la ultima lingură, ca şi cum nimc nu s-ar fi întâmplat. Nici măcar nu a icnit, spre mirarea soldaţilor care abia s-au abţinut să nu vomite.
Grandomanie şi infatuare
Lui Mussolini îi plăceau încăperile mari, somptuoase. Acestea îl făceau să se simtă sigur pe sine, puternic. Vizitatorii lui treceau printr-un hol mare şi lung până să ajungă în cabinetul său de lucru. Aceasta era o tactică psihologică de intimidare folosită de Il Duce, un alt fel de a-şi manifesta puterea.
De asemenea, se fotografia adesea la bustul gol. Această cvasinuditate o asocia cu puterea şi virilitatea unui împărat roman. Iniţial, Mussolini se înconjurase de oameni luminaţi, cu gândire liberă, însă nu s-a simţit bine între ei, pentru că nu putea să îi domine aşa cum ar fi vrut şi a sjuns în final să îşi recruteze oamenii numai din rândul celor foarte supuşi, care nu erau în stare să îl contrazică sau să îşi impună propriile lor puncte de vedere.
„Italia îmi va şti de frică”
Când era copil, Mussolini îi spunea adesea mamei sale că va ajunge să conducă ţara. „Într-o bună zi, Italia îmi va şti de frică”, îi spunea el. Mussolini a decis că destinul său trebuie să fie acela de a conduce Italia.
Se visa a fi un „Cezar modern” care „va crea din nou Imperiul Roman” în toată măreţia lui. A reuşit într-un timp să impună Italia în regiunea dintre Mediterană şi Marea Roşie prin mai multe aventuri militare, în perioada 1935-1939, care i-au slăbit însă foarte mult forţele armate.
Benito Mussolini a fost, la origine, un socialist înflăcărat, inspirat în politică de tatăl său. Partidul l-a expulzat însă după ce şi-a manifestat sprijinul pentru Primul Război Mondial. A fondat până la urmă Mişcarea paramilitară Fascistă (1919-1921) şi a creat o forţă aeriană după model fascist. A promovat militari cu orientare fascistă în poziţii de comandă, dar rivalitatea cu monarhiştii i-a subminat până la urmă planurile. Nu a reuşit să îl înlocuiască pe regele Victor Emmanuel al III-lea, care şi-a păstrat în jurul lui monarhişti experimentaţi.
Cultul personalităţii şi sfârşitul dezastruos
Benito Amilcare Andrea Mussolini s-a autointitulat Il Duce. Se ruşina însă de unul dintre numele sale, Andrea – un nume comun, de altfel, la bărbaţii italieni – pentru că, în mintea lui, sugera feminitatea. Nu-l pomenea pe acesta niciodată şi îi plăcea mult să folosească iniţialele BM.
Viaţa lui personală a fost la fel de agitată, patetică şi impulsivă ca şi comportamentul său de dictator. Deşi era căsătorit şi avea cinci copii, Mussolini avea amante cu care se mândrea în public, fără nicio rezervă. Îi plăcea chiar să se ştie despre el că este un afemeiat, considerând acest lucru o calitate pentru un lider puternic. Publicaţia italiană Oggi a dezvăluit în anii trecuţi o scrisoare a fiului lui Mussolini, Romano, din care reieşea că dictatorul italian o avusese ca amantă chiar şi pe ultima regină a Italiei, Maria Jose de Savoia.
Cu ultima dintre amantele sale, Clara Petacci, şi-a petrecut zilele până la moarte, când a fost executat de partizanii comunişti în Elveţia, pe malul lacului Como, iar cadavrul său şi al amantei sale au fost aduse apoi la Milano, fiind atârnate amândouă cu capetele în jos în faţa unei benzinării, pentru ca mulţimea să se poată manifesta ura şi răzbunarea scuipându-le şi lovindu-le.
Când a fost executat de partizani, Mussolini a vrut să sfârşească demn, ordonându-i „plutonului de execuţie” organizat ad-hoc : „Împuşcaţi-mă în piept!”…