Ciuperca lui Dumnezeu – leacul miraculos împotriva cancerului

Una dintre ciupercile terapeutice asiatice, Agaricus Blazei Murill, supranumită şi Ciuperca Lui Dumnezeu, s-a dovedit un remediu deosebit de eficient atât în prevenţia, cât şi în tratarea foarte multor boli actuale
Alina Costache
06 nov. 2014, 20:56
Ciuperca lui Dumnezeu - leacul miraculos împotriva cancerului

Calităţile terapeutice ale acestei ciuperci au fost relevate de doi cercetători americani, care au descoperit în pădurile Braziliei o comunitate în care media de vârstă nu doar că depăşea 100 de ani, dar oamenii erau foarte sănătoşi. Analizându-le  modul de viaţă, au constatat că hrana lor de bază era constituită din această ciupercă. Analizele de laborator au evidenţiat proprietăţile extraordinare ale ciupercii şi astfel s-a început extinderea culturii şi aclimatizarea ei în condiţii controlate de microclimat. Numeroase teste au fost realizate de japonezi, cunoscuţi pentru meticulozitatea lor. În urma cercetărilor, rezultatele au fost spectaculoase – stoparea evoluţiei bolilor în proporţie de 99,4% şi vindecare completă în 90% din cazuri.

Recomandări

– sistem imunitar scăzut
– risc crescut de boli infecţioase, inclusiv răceli şi gripe
– alergii sau dermatite, inclusiv cancer de piele
– persoane care urmează chimio sau radioterapie
– persoane afectate de producerea excesivă de radicali liberi din surse externe ca: radiaţii ultraviolete, câmpuri electromagnetice, dieta slabă în nutrienţi
– boli cronice ca diabet, inflamaţii şi oboseală cronică
– stres fizic sau emoţional sever
– ateroscleroză, deoarece elimină surplusul de colesterol din sânge, prevenind formarea blocajelor arteriale
– sportivi amatori şi de performanţă şi cei care depun efort fizic susţinut

Sub ce formă se comercializează Ciuperca Agaricus Blazei Murill

Ciupercă deshidratată pentru ceai – formula recomandată pentru cazurile grave de cancer. Cei doi litri de ceai care rezultă trebuie consumaţi pe parcursul a două zile şi au avantajul că produc o hidratare completă a organismului.

Tinctură, la fel de eficientă, dar mai uşor de administrat.

Capsule – conţin ciupercă măcinată fin (fără pierderi de substanţă activă) cu efect  deosebit în combinaţie cu tinctura. Sunt afecţiuni care exclud una sau alta dintre aceste două produse, fără a le reduce însă eficacitatea (cum este cazul cirozei umede sau în fibrilaţii, unde nu se recomandă tinctura).
       
Tratamentul este personalizat în funcţie de afecţiune. Pentru întreţinere, cura durează între 3 şi 6 luni, dar în cazurile mai grave poate dura şi un an sau mai mult. Curele pot fi făcute în paralel cu alte tratamente alopate, în special în chimioterapie sau radioterapie, fiind demonstrat efectul extraordinar al celor două protocoale.
Se recomandă un consum preventiv, în perioadele reci ale anului (toamnă-iarnă-primăvară), cu pauză în perioada de vară, pentru întărirea sistemului imunitar.

Contraindicaţii:

– În cazul transplantului de organe, cura cu ciupercă nu este recomandată.
– Femeilor însărcinate sau care alăptează.
– Copiilor sub 8–10 ani (excepţie fac cazurile grave de leucemii severe sau sistem imunitar foarte slăbit)

Mai multe, pe incomemagazine.ro

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un administrator de bloc. Mulţi locatari nu ştiu şi se lasă pe mâna lui
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Delicatesa ignorată de români. În Franța costă enorm, noi o evităm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Mormântul Papei Francisc a fost inscripționat greșit. Ce greșeală au găsit specialiștii
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri