Ciurchea – CNAS: Ne gândim la introducerea unei taxe pe serviciu farmaceutic

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a anunțat joi că se gândește la introducerea unei taxe pe serviciu farmaceutic, astfel încât piața să fie "deschisă".
Iulian Tudor
01 oct. 2015, 14:06

Vasile Ciurchea a precizat că în cazul implementării unei asemenea măsuri, CNAS ar urma să plătească taxe farmaciilor în funcție de numărul de medicamente pe care acestea le vând, adică în funcție de serviciile prestate pentru populație, fără a se ține seama de prețul medicamentelor comercializate.

"Mă gândesc la o variantă de taxă pe serviciu. Încerc să deschid piața, încerc ca lucrurile să fie cât se poate de corecte și de deschise pentru toată lumea. Să nu mai existe comentariile care sunt la acest moment — că farmacia nu știu care are doar rețete din programe și acelea foarte scumpe sau farmacia nu știu care vinde doar aspirină. Nu, piața trebuie să fie deschisă pentru toată lumea, trebuie să ne batem în calitate și în modalitatea de a satisface nevoie pacientului. Efortul de a elibera un medicament este același și pentru un medicament scump, și pentru un medicament ieftin. Haideți să fie o taxă pentru acest efort! (...) Este o taxă, un procent pentru acel serviciu, nu este un procent aplicat la valoarea medicamentului. Este doar o metoda la care ne gândim", a explicat Ciurchea în cadrul Forumului Farmaciștilor.

Preşedintele CNAS: Pacienţii trebuie convinşi că un generic nu este un medicament prost

El i-a atenționat pe farmaciști că în sistemul informatic apar toate operațiunile efectuate cu medicamente și că "nu se șterge nimic".

"În sistem se vede absolut tot ce faceți, nu se șterge nimic. În momentul în care ați introdus cardul de sănătate și i-ați dat click, a rămas acolo și la istoric se uită toată lumea", a arătat președintele CNAS.

Vasile Ciurchea: Tratamentul fără interferon va începe în luna octombrie

Potrivit acestuia, cel care ridică rețeta trebuie să o semneze, nu farmacistul sau alt angajat al farmaciei, și le-a recomandat farmaciștilor prezenți la forum să le prezinte celor care ridică rețetele variantele de prețuri.

"Avem de la dumneavoastră, farmaciștii, o singură pretenție: să știm cine a ridicat rețeta și când. Să semneze cel care o ridică, semnătura să nu fie a farmacistului. Nu-i recomandați cel mai scump medicament, pentru că poate nu are atâția bani. Spuneți care sunt variantele", a explicat Ciurchea.

Vasile Ciurchea a precizat că în cazul implementării unei asemenea măsuri, CNAS ar urma să plătească taxe farmaciilor în funcție de numărul de medicamente pe care acestea le vând, adică în funcție de serviciile prestate pentru populație, fără a se ține seama de prețul medicamentelor comercializate.

„Mă gândesc la o variantă de taxă pe serviciu. Încerc să deschid piața, încerc ca lucrurile să fie cât se poate de corecte și de deschise pentru toată lumea. Să nu mai existe comentariile care sunt la acest moment — că farmacia nu știu care are doar rețete din programe și acelea foarte scumpe sau farmacia nu știu care vinde doar aspirină. Nu, piața trebuie să fie deschisă pentru toată lumea, trebuie să ne batem în calitate și în modalitatea de a satisface nevoie pacientului. Efortul de a elibera un medicament este același și pentru un medicament scump, și pentru un medicament ieftin. Haideți să fie o taxă pentru acest efort! (…) Este o taxă, un procent pentru acel serviciu, nu este un procent aplicat la valoarea medicamentului. Este doar o metoda la care ne gândim”, a explicat Ciurchea în cadrul Forumului Farmaciștilor.

Preşedintele CNAS: Pacienţii trebuie convinşi că un generic nu este un medicament prost

El i-a atenționat pe farmaciști că în sistemul informatic apar toate operațiunile efectuate cu medicamente și că „nu se șterge nimic”.

„În sistem se vede absolut tot ce faceți, nu se șterge nimic. În momentul în care ați introdus cardul de sănătate și i-ați dat click, a rămas acolo și la istoric se uită toată lumea”, a arătat președintele CNAS.

Vasile Ciurchea: Tratamentul fără interferon va începe în luna octombrie

Potrivit acestuia, cel care ridică rețeta trebuie să o semneze, nu farmacistul sau alt angajat al farmaciei, și le-a recomandat farmaciștilor prezenți la forum să le prezinte celor care ridică rețetele variantele de prețuri.

„Avem de la dumneavoastră, farmaciștii, o singură pretenție: să știm cine a ridicat rețeta și când. Să semneze cel care o ridică, semnătura să nu fie a farmacistului. Nu-i recomandați cel mai scump medicament, pentru că poate nu are atâția bani. Spuneți care sunt variantele”, a explicat Ciurchea.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Metoda prin care poți spiona telefonul mobil al unei persoane. Funcționează eficient atât pe sistem de operare Android cât și iOS
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Playtech.ro
Înscrierea la clasa pregătitoare 2025. Documentul necesar copiilor care nu au împlinit 6 ani. Când are loc repartizarea
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Cu ce se confruntă un celebru actor din Las Fierbinți. Niciodată nu și-a imaginat așa ceva
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Putin pornește războiul cu Trump! Situația Ucrainei, incertă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“