CJ Prahova şi Dâmboviţa trebuie să returneze peste 5 mil.euro obţinute din fonduri UE

Autoritatea Naţională de Audit din cadrul Curţii de Conturi solicită Consiliilor Judeţene Prahova şi Dâmboviţa returnarea integrală a sumei de peste cinci milioane de euro, fonduri europene, din care a fost reabilitat un drum judeţean, după ce au fost descoperite nereguli în procedura de achiziţie.
Romania TV
23 dec. 2011, 20:11
CJ Prahova şi Dâmboviţa trebuie să returneze peste 5 mil.euro obţinute din fonduri UE

Autoritatea Naţională de Audit din cadrul Curţii de Conturi a propus o corecţie de 100% în cazul proiectului prin care a fost reabilitat DJ 101 G, drum care face legătura între judeţele Prahova şi Dâmboviţa şi care a fost reabilitat, fiind inaugurat anul trecut, a declarat, vineri, la Sinaia, secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Gheorghe Nastasia.

Acesta a arătat că Direcţia de Control fonduri comunitare din cadrul MDRT a propus iniţial o corecţie de 25% (respectiv returnarea sumei de aproximativ un milion de euro – n.r.), însă raportul Autorităţii Naţionale de Audit, încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, nu a fost de acord cu această corecţie, propunând returnarea întregii sume.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia a precizat că returnarea banilor ar trebui făcută de către autoritatea contractantă, respectiv Consiliul Judeţean Prahova, împreună cu partenerul cu care a colaborat pentru reabilitarea acestui tronson, respectiv CJ Dâmboviţa.

Potrivit unor surse din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, neregulile găsite la controalele făcute de autorităţile competente au în vedere procedura de licitaţie, mai exact faptul că autoritatea contractantă nu a ţinut cont de o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

Iniţial, Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare – Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional din cadrul MDRT a propus o corecţie de 25%, solicitând returnarea sumei de un milion de euro, în urma unor nereguli administrative descoperite în procedura de achiziţie pentru proiectului drumului judeţean 101 G, construit din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.

CJ Prahova a atacat în instanţă decizia, însă în luna septembrie Curtea de Apel Ploieşti a respins solicitarea Consiliului Judeţean Prahova privind suspendarea executării actului administrativ prin care MDRT impută această sumă.

Drumul judeţean 101 G, care face legătura între judeţele Prahova şi Dâmboviţa pe ruta Tătărani – Brazi – Tinosu – Şirna – Hăbud – Crivăţu a fost reabilitat din bani alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) prin Programul Operaţional Regional şi a costat 5.150.000 euro.

Drumul are o lungime de 31 de kilometri, dintre care şase pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. Lucrarea a fost inaugurată pe data de 31 mai 2010 în prezenţa Elenei Udrea şi a preşedinţilor consiliilor judeţene Prahova şi Dâmboviţa.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Gigantul german care lansează un nou concept de magazine în România. A înregistrat un succes uriaș în Austria și Croația, iar acum ajunge și la noi în țară
Capital.ro
Anularea alegerilor! Verdictul CCR pentru Nicușor Dan și George Simion a venit azi, 22 mai
Playtech.ro
Cu ce să stropești bujorii în lunile iunie și iulie, după ce se scutură florile. Trucul ca să înflorească spectaculos an de an
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Cel mai căutat român din Mexic: clienții stau la coadă ca să le vindece durerile
wowbiz.ro
Asasinat! Fostul politician își lăsa copiii la școală atunci când a fost împușcat
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Vreme extremă în Capitală. ANM a lansat alertă Cod galben
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ce a arătat rezultatul autopsiei româncei gasită moartă în apartamentul ei din Italia
Cancan.ro
BREAKING | Donald Trump a făcut anunțul de care Europa se temea! Se retrage: 'De acum, Rusia și Ucraina trebuie să-și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, trădat de George Simion?! Liderul AUR a recunoscut: Am făcut ce trebuia să fac
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
MediaFlux
Gigi Becali își face partid: „Sunt împăratul. Simion și Georgescu sunt controlați de ofițeri ai lui Ceaușescu”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză