Avocatul Romulus Luca, care a reprezentat interesele celor cinci moştenitori ai contesei Banffy Maria, a declarat, sâmbătă, că procesul de revendicare pentru clădirea din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a început în anul 1999.
„Procesul de revendicare a clădirii din Piaţa Unirii nr. 10, aşa-numitul Palat Josika, a fost început în anul 1999, de către tatăl meu. Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în 6 decembrie 2013, constatând că statul român a preluat fără titlu imobilul şi a dispus radierea dreptului de proprietate al SC Unita Turism şi predarea posesiei către urmaşii familiei Banffy. Sentinţa nu este irevocabilă, însă este executorie. Mai este cale de recurs la ICCJ, dar acest lucru nu suspendă executarea. S-au început demersuri de către moştenitori pentru a intra în posesia întregului imobil, care are o suprafaţă utilă de peste 2.000 de metri pătraţi, şi negocieri cu actualii chiriaşi. În opinia mea, valoarea imobilului ar fi cam de 5 milioane de euro”, a spus Luca.
Potrivit acestuia, la începutul săptămânii viitoare, în prezenţa executorului judecătoresc, se va negocia cu actualii chiriaşi plata chiriei către moştenitorii familiei Banffy, iar dacă nu se va ajunge la o înţelegere, aceştia urmează să fie evacuaţi din imobil.
Luca a afirmat că imobilul a fost revendicat de cinci persoane – Cristina Bojthe, Toma Ştefan Andrei Banffy, Adalbert Iosif Banffy, Andras Jozsef Banffy şi Clara Fruszina Banffy, moştenitorii contesei Maria Banffy, decedată în 1984, care dobândise proprietatea de la contesa Paula Bethlen (născută Josika).
Directorul SC Unita Turism Cluj, Alexandru Apahidean, a declarat, sâmbătă, că sentinţa Curţii de Apel Cluj va fi atacată cu recurs la ICCJ.
Potrivit acestuia, în clădirea respectivă a funcţionat înainte de 1989 fostul Oficiu Judeţean de Turism (OJT) Cluj, care s-a transformat după 1990 în SC Turism Transilvania. La privatizarea acesteia, SC Unita Turism a cumpărat acţiunile de la FPS şi SIF.
„Clădirea a fost cumpărată de la statul român”, a subliniat Alexandru Apahidean.