Claudiţa Selavărdeanu, demisă din funcţia de vicepreşedinte al ANRP

Premierul Ludovic Orban a eliberat-o din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pe Claudiţa Selavărdeanu, care a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.
Romania TV
25 dec. 2019, 11:03
Claudiţa Selavărdeanu, demisă din funcţia de vicepreşedinte al ANRP

Decizia privind eliberarea din funcţia de vicepreşedinte al ANRP, cu rang de subsecretar de stat, a Claudiţei Selavărdeanu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Claudiţa Selavărdeanu a fost pusă sub urmărire penală, în urmă cu cinci zile, de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzată că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.

„Procurorii din cadrul DNA – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de două persoane, în legătură cu accesul la informaţii nedestinate publicităţii menite să permită obţinerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fapte presupus a fi săvârşite în perioada iunie-decembrie 2019, respectiv Selavărdeanu Claudiţa, vicepreşedinte al ANRP, pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale) şi o persoană fizică, administrator al unei societăţi comerciale de consultanţă din Piteşti specializată în soluţionarea dosarelor de retrocedare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale)”, se arată într-un comunicat al DNA.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce amendă poți primi dacă arunci chiștocul de la țigară pe geamul de la mașină. Țara europeană în care poți ajunge la închisoare pentru un astfel de gest
Capital.ro
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ajutor de la Guvern pentru românii cu probleme. Va fi gratis de la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu, umilință greu de îndurat. S-a văzut în direct la TV: Creier îmbuibat de alcool
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Elon Musk neagă afirmațiile despre amenințările SUA de a întrerupe accesul Ucrainei la Starlink
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară