Traian Băsescu va fi invitat la Congresul PMP

Consiliul Executiv Naţional al PMP a decis ca depunerea candidaturilor la şefia partidului să se facă până la data de 28 ianuarie în baza unei moţiuni susţinută de minim 35 de membri, iar numărul delegaţilor la Congresul din 8 februarie să fie de 729. Traian Băsescu va fi invitat la Congresul PMP în care va fi aleasă noua conducere a partidului. 
Filip Stan
20 ian. 2015, 12:05
Traian Băsescu va fi invitat la Congresul PMP

„Congresul va fi organizat la Palatul Parlamentului, începând cu ora 11.00„, a declarat secretarul general al formaţiunii, deputatul Clement Negruţ, la finalul Consiliului Executiv Naţional al partidului, scrie Agerpres.

Clement Negruţ a reamintit că luni, în cadrul Colegiului Naţional al PMP, s-a stabilit că depunerea candidaturilor la şefia partidului se va face în baza unei moţiuni.

„Deci vom avea o noutate în Statutul Partidului Mişcarea Populară, se vor depune moţiuni. Astăzi am stabilit termenul final de depunere al moţiunilor care va fi data de 28 ianuarie ora 12,00 la sediul PMP din strada Nicolae Iorga. Am stabilit, totodată, astăzi, numărul de delegaţi la congres care va fi 729 de delegaţi, membri ai PMP din toată ţara. S-a stabilit comisia de organizare şi de desfăşurare a congresului, formată din cinci persoane, care va analiza în data de 28 din punct de vedere al formei şi conţinutului statutar al moţiunilor, urmând ca organizaţiile judeţene să se pronunţe în termen de cinci zile asupra acestor moţiuni”, a declarat secretarul general al PMP.

Negruţ a adăugat că CEN al PMP a decis convocarea Colegiului Naţional în aceeaşi zi cu Congresul formaţiunii, în cadrul căruia va fi validat Statutul Partidului Mişcarea Populară.

Secretarul general al PMP a afirmat că intenţionează să candideze la şefia partidului în baza unei moţiuni. „În momentul de faţă este şi intenţia mea de a candida, cum este şi intenţia încă a câtorva colegi din PMP, dar categoric nu e o decizie luată. Este o intenţie, luaţi-o ca o declaraţie de intenţie„, a spus Negruţ.

Nu în ultimul rând, secretarul general al PMP a mai spus, întrebat în acest sens, că la Congresul formaţiunii va fi invitat să participe şi fostul preşedinte Traian Băsescu.

„Noi, categoric, o să-l invităm pe domnul preşedinte Traian Băsescu la congres”, a mai declarat Clement Negruţ.

DailyBusiness
Tanczos Barna trage semnalul de alarmă. Fondul de rezervă, inexistent în forma sa anterioară!
Spynews
Român, condamnat la închisoare pe viață în Statele Unite ale Americii! Ce a fost în stare să facă
Bzi.ro
Sânziana Negru a fost reținută pe un aeroport din Arabia Saudită! Ce a putut să pățească influencerița
Fanatik.ro
Care este temperatura optimă pe care trebuie s-o ai în casă când e ger. La ce valoare trebuie să setezi centrala
Capital.ro
Taxă de poluare pentru românii cu mașini vechi. Cât de mare va fi noul impozit auto anual
Playtech.ro
Primeşti amendă dacă nu îţi cureţi maşina de zăpadă, înainte de a pleca la drum. Câţi bani scoţi din buzunar
DailyBusiness
Dan Șucu, pe punctul de a pierde clubul italian Genoa. Cum a ajuns omul de afaceri în fața unui dezastru financiar
Adevarul
Negocierile de la Riad. Trump și Putin vor să scape de Zelenski?
wowbiz.ro
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio cutremurător. Era însărcinată cu al doilea copil. Angy Morad: „Mor, iertați-mă”
Spynews
Ce dar divin a primit Deea Maxer. Artista a spus dacă este sau nu într-o relație în prezent
Spynews
Rețetă de pâine fără făină! Cum o poți prepara rapid în casă. A devenit virală pe internet
Evz.ro
Românii care vor fi verificați în perioada următoare. Trebuie să prezinte un document esențial
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cristi Borcea, pe lista de cuceriri a lui Laurette! „Se supără soția lui”
kanald.ro
Panică pe Aeroportul din Cluj-Napoca! A fost activat Planul Roșu de Intervenție la un avion cu 221 de pasageri
Cancan.ro
BREAKING | Ipoteza morții artistului român care s-a stins subit în Aeroportul Otopeni. Ultimul lui mesaj
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii care vor primi al doilea buletin. Decizie istorică pentru sute de mii de oameni. Ce beneficii are
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
stirilekanald.ro
Mamele din România care primesc 700 de lei pe lună de la stat. Ce documente sunt necesare pentru bursă
substantial.ro
Casa lui Nicole Kidman și Keith Urban din Los Angeles spartă de hoți
MediaFlux
Planul SECRET al lui TRUMP. E o CAPCANĂ periculoasă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Musk, Soroș și Georgescu: doi giganți și un pitic obraznic