Momente de groază în familia actorului Romică Țociu. Aflat în America pentru mai multe evenimente, actorul a povestit că a primit o veste care l-a dat peste cap. Fiul lui Cătălin l-a sunat şi l-a anunţat că băieţelul de doar doi ani şi jumătate este operat de urgenţă după ce a înghițit două bile magnetice.
„Tot ce mânca vomita. S-au dus peste tot și medicii i-au spus că are enterocolită, i-au făcut ecografie, palpat, la super clinici, nimeni n-a constat că e un lucru foarte grav. Ultima dată când i s-a făcut rău s-a dus la o clinică, medicul a zis să i se facă și o ecografie că precis a înghițit ceva. A văzut că sunt două bile acolo, două bile magnetice, starea de sănătate se deteriorase foarte rău.
Una s-a dus în colon și una a rămas în intestin, a blocat tot. A fost o operație foarte grea, trei ore și jumătate, el avea o stare destul de gravă, hemodinamic nu stătea foarte bine. A fost aproape de șoc septic”, a povestit Romică Țociu, citat de spynews.ro.
Citeşte şi: Bogdan Ionescu, Syda, fostul soț al Elenei Basescu, a devenit tatăl unei fetițe. Primele imagini cu micuța
Situația a fost destul de gravă, iar actorul spune că Filip a fost aproape de șoc septic. În prezent, nepotul lui Romică Ţociu este într-o stare mult mai bună, dar va mai rămâne în spital alături de mama sa.
„Acum copilul a ieșit de la Reanimare, e în spital acum, i-au scos furtunele. Îl aștept acasă. E sufletul meu, am plâns de m-am rupt. Cătălin plângea, Nicoleta plângea. Noi eram în America și nu puteam face nimic”, a mai spus Romică Țociu.