Clipe de groază în Gorj. Un localnic a rămas înţepenit pe fundul unei fântâni. Un pompier şi-a riscat viaţa pentru a-l salva

Un lucrător din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a reuşit să salveze viaţa unui localnic care a coborât într-o fântănă adâncă de aproxiativ zece metri să cureţe mâşul de pe fundul acesteia şi a rămas înţepenit, relatează Adevarul.
Romania TV
07 iun. 2020, 12:42
Clipe de groază în Gorj. Un localnic a rămas înţepenit pe fundul unei fântâni. Un pompier şi-a riscat viaţa pentru a-l salva

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost rugat de proprietarul fântânii să-l ajute să cureţe mâlul de pe fundul acesteia.

„A intrat acolo cu o scară, după care a coborât, iar în acel moment s-a afundat în mâl. A rămas înţepenit acolo. La un moment dat s-a scufundat până la brâu în fântână. Am încercat pe plan local cu cetăţenii să-l scoatem, dar nu am putut. Nu mai avea nici forţă, pentru că se pierduse şi el. Am chemat pompierii şi ambulanţa, pentru că m-am gândit că are nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat primarul localităţii Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, pentru sursa citată.

Unul dintre salvatorii de la ISU a coborât după cel rămas împotmolit în fundul fântânii şi a reuşit să-l scoată.

„S-a legat cu chingă şi au ieşit împreună, îmmbrăţişaţi. Prima dată, şi pompierul care a coborât aproape că a rămas împotmolit în mâl şi el. A ieşit, s-a descălţat şi a intrat din nou. A fost o operaţiune anevoioasă”, a mai spus primarul Liviu Cotojman.

Pompierul a dorit să rămână anonim, considerând că şi-a făcut datoria.

„Felicit echipa de pompieri ,in mod special angajatul care şi-a riscat viaţa pentru a salva un cetatean din satul Rugetu care ramasese intepenit in mâlul din fundul unei fântâni. Felicit si sătenii care au fost un exemplu de ajutor pentru semeni!”, a transmis primarul comunei Roşia de Amaradia.

Citeşte şi: Troleibuz în flăcări, în centrul Capitalei. Vehiculul a luat foc între Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană VIDEO

Foto: Adevarul

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Locul de legendă din România care a fost distrus din temelii și restaurat. Are un potențial turistic uriaș și policandru superb
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Zodii care se îngroapă în datorii. Vor face față cu greu situației
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Tribunalul Alba decide decontarea unui tratament de 100.000 de euro pentru o femeie cu hepatită și ciroză
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară