Bărbatul efectua operaţiuni de întreţinere de rutină la sol când a fost lovit de componentele aparatului de zbor, conform, ABC News.
Biroul şerifului din Hernando a declarat pentru Miami Herald că anchetatorii nu vor face mai multe comentarii cu privire la cauza decesului deoarece trebuie să anunţe mai întâi rudele acestuia.
Denise M Moloney, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei, a confirmat că a fost deschisă o anchetă pentru investigarea cauzelor producerii accidentului, produs joi la ora locală 15.35 (09.35 GMT).
”Cred că pompierii plecaseră deja (spre locul accidentului), însă am anulat intervenţia acestora deoarece decesul era evident”, a adăugat Moloney.
Un purtător de cuvânt al Administraţiei Federale de Aviaţie (FAA) a declarat pentru Miami Herald că nu poate ”decât să confirme faptul că o persoană a fost rănită mortal, însă nu şi natura specifică a rănii”.