Clubul politicienilor-studenţi recomandaţi de partide. Cine a trimis-o pe Udrea la studii în Apărare

Este punctul comun al politicienilor din prim-plan, indiferent de coloratura politică. Adună laolaltă parlamentari, miniştri, şefi de partide, dar şi oameni politici din eşalonul doi care se pregătesc să ocupe funcţii publice. Catalogat drept „un club select” în care se intră doar pe bază de recomandare de la partid, de la Guvern, de la serviciile secrete sau de la şeful statului, Colegiul Naţional de Apărare (CNAp) a oferit până acum mii de diplome politicienilor. "Toţi se îngrămădesc să facă aceste cursuri. Am ajuns ca şefele mele de cabinet să aibă aceleaşi cursuri postuniversitare ca mine", spune Elena Udrea, şcolită de CNAp, la recomandarea PNL.
Romania TV
30 mai 2013, 05:07
Clubul politicienilor-studenţi recomandaţi de partide. Cine a trimis-o pe Udrea la studii în Apărare

Nicio altă instituţie de învăţământ din România nu este atât de frecventată de către politicieni şi niciun alt program de studii postuniversitare nu strânge atât de mulţi absolvenţi proveniţi din mediul politic, aşa cum o face Colegiul Naţional de Apărare. Funcţionând în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare, CNAp oferă, teoretic, trei programe de pregătire (introducere în securitate naţională, probleme actuale ale securităţiii naţionale şi securitate şi bună guvernare) care se întind pe durata câtorva luni şi se finalizează cu o diplomă având antetul Ministerului Educaţiei şi Ministerului Apărării. Însă, nu oricine se poate înscrie la respectivele cursuri postuniversitare. Căci, întâia condiţie este recomandarea din partea partidelor politice, miniştrilor, serviciilor secrete sau a Preşedinţiei.

Potrivit mai multor surse politice, diploma eliberată de Colegiul Naţional de Apărare a devenit o recomandare-cheie pentru cei care vor să ocupe funcţii în stat. Mai mult, cei care urmează respectivele studii în securitate au ocazia să discute în mod direct cu oameni influenţi din serviciile secrete şi din politica de vârf. Nu întâmpător, la şefia CNAp s-au aflat persoane din sfera Preşedinţiei, precum actualul consilier prezidenţial Iulian Fota, vicepremierul Gabriel Oprea şi chiar rude ale anumitor personaje importante din structurile de informaţii. Ioana Timofte, nepoata fostul şef al SRI, Radu Timofte a fost numită director adjunct al CNAp în anul 2009, pe când avea doar 27 de ani.

Sub mandatul de director adjunct al lui Gabriel Oprea şi-a făcut cursurile CNAp chiar premierul Victor Ponta, care a absolvit cursul postuniversitar în acelaşi an cu soţia sa, Daciana Sârbu, în 2002. Director general al CNAp era la acea vreme Mihai Ozunu, care a primit ulterior postul de secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul de ministru al lui Gabriel Oprea.

Prim-ministrul nu este însă singurul membru al Executivului care a trecut pragul CNAp. Toţi cei trei vicepremieri (Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Chiţoiu) au fost şcoliţi în „Apărare”. Şi ministrul de Externe Titus Corlăţean, ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, ministrul pentru Ape şi Păduri Lucia Varga şi ministrul pentru românii de pretutindeni Cristian David au primit diplome din partea colegiului.

În ceea ce priveşte Parlamentul, 92 de deputaţi şi senatori au urmat respectivele cursuri postuniversitare. 41 dintre aceştia provin din rândurile PSD, 28 aparţin PNL, 14 sunt reprezentanţi ai PDL, doi ai UDMR, şi câte doi ai UDMR, PC şi PPDD. Până şi un reprezentant al minorităţilor naţionale a urmat cursurile Colegiului de Apărare.

„Contează la CV. Pe mine m-a ajutat când am fost avansat la gradul de general, dar nu am făcut CNAp pentru recomandare în viaţa politică. Putem să-l numim şi un fel de club. Periodic, foştii colegi ne întâlnim şi ţinem legătura. Mai povestim, socializare… Chiar o dată la două-trei luni. Nu ţinem cont că suntem partide diferite”, explică pentru ROMÂNIATV.NET, deputatul PSD Eugen Bejinariu, adăugând că a urmat CNAP întrucât avea la bază pregătire militară.

„Faptul că proveneam din rândul militarilor şi am avut posibilitatea să fac acest curs, sigur că am optat să-l fac fără nicio ezitare. Am făcut un an de zile. Nu se plăteşte taxă. Am depus un proiect, am fost selectat şi în funcţie de dosar am fost acceptat. Am făcut cursuri zilnice, cu oameni foarte bine pregătiţi. Chiar m-a ajutat pentru că am primit multe informaţii din domeniul de securitate naţională şi mondială şi am avut lectori importanţi ca domnul Paşcu, Mihai Ionescu şi mulţi alţii”, subliniază Bejinariu.

„Nu m-a ajutat la nimic. Nici nu mi-am propus să mă ajute la ceva. Era o oportunitate. Pe mine m-a recomandat PDL. M-au întrebat dacă vreau, am acceptat invitaţia. Mi-a plăcut întotdeauna să studiez”, spune în schimb, senatorul PC Mircea Banias.

Fostul parlamentar democrat-liberal a trecut prin cursurile CNAp în anul 2006, înainte de a candida pentru o funcţie în Parlament

„Cursurile au durat şase luni. E un fel de masterat pe care îl absolvi cu o diplomă eliberată de Ministerul Educaţiei. Eu l-am urmat pentru că am făcut o şcoală militară, Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. E o chestiune pe care am urmărit-o. Am mai făcut un masterat la SNSPA, pe profil NATO. Am învăţat relaţii cu alte armate, modernizarea Armatei, chestiuni specifice. În 2006, tot înainte de a fi parlamentar. Director era domnul Fota şi l-am avut şi îndrumător la masteratul de la SNSPA”, precizează Banias, pentru ROMÂNIATV.NET.

Tot sub mandatul de director al CNAp al lui Iulian Fota a absolvit cursurile postuniversitare şi Elena Udrea. Fostul ministru al Dezvoltării nu priveşte respectivele programe universitare într-o lumină favorabilă, considerând că prea multă lume a obţinut deja o diplomă prin intermediul colegiului.

„În 2005, încă era relevant pentru un om politic să facă aceste studii. Recomandarea a fost din partea PNL, era în 2004-2005. Se discută despre apărare, securitate, însă practica aceasta ca toţi oamenii politici să se îngrămădească să facă aceste cursuri… Am ajuns la un moment dat ca şefele mele de cabinet să aibă aceleaşi cursuri postuniversitare ca mine. Mi-au cerut la un moment dat la Colegiu să trimit de la minister pe cineva. N-am trimis pe nimeni. Nu se poate! Cei care fac aceste cursuri trebuie să aibă legătură, să le folosească informaţiile. Nu ne şcolarizăm toţi aşa ca şi cum am face o postliceală. Cred că ar trebui găsită o formulă prin care să se limiteze accesul, deci să se ducă numai cine are treabă cu domeniul acesta”, spune Elena Udrea.

Întrebată de ROMÂNIATV.NET cu ce anume au ajutat-o respectivele cursuri în cariera sa politică, deputatul PDL răspunde că nu i-a folosit „la absolut nimic”. De altfel, Elena Udrea a urmat imediat după cursurile CNAp şi un program de doctorat tot în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare, pe care l-a abandonat, însă, în anul 2011.

„Doctoratul l-am oprit la timp. Am oprit proiectul tocmai pentru că domeniul în care mă pregăteam pentru doctorat nu mai avea legătura cu ceea ce făceam eu. Am renunţat de doi ani. Dacă mai fac ceva probabil că voi face în turism sau politică, dar la vremea aceea în geopolitică, strategia cuprinzând zona Mării Negre şi Eurasia era relevant dacă eram şeful cancelariei prezidenţiale. Când am intrat în minister şi m-am ocupat de Turism, vă daţi seama că nu mai avea nicio legătură una cu alta”, adaugă Udrea.

Ce impresii au parlamentarii despre cursurile CNAp

Ioan Chelaru (senator PSD): „Am făcut chestia asta în primul mandat. E dorinţa celui care doreşte să se perfecţioneze în probleme de Apărare şi nu numai. Sigur, e şi opţiunea partidelor politice care dau recomandări. Ajută celor care sunt implicaţi în procesul de legiferare, apărării şi securităţii şi domenii tangente cu acestea. Cursurile sunt foarte interesante, lectorii sunt de cea mai înaltă clasă şi diplomaţie şi generali de armată, din servicii. M-a ajutat foarte mult”.

Cezar Preda (deputat PDL): „Cursul a fost foarte bun. Am aflat care e poziţia României în contextul NATO. Lectori au fost foşti miniştri, generali, personalităţi din serviciul de informaţii externe. A fost un curs util şi a durat trei luni. A fost un curs intensiv. Să ai recomandare e o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Este un interviu. Eu am fost recomandat de partidul meu. Poţi fi recomandat de şeful comsiei SRI, SIE şi de ministere. Am avut colegi şi din TVR, şi din ministere”.

Mihăiţă Calimente (deputat PNL): „Fiind membru în Comisia de Apărare, era necesar. Sunt lucruri legate de funcţionarea instituţiilor militare, de securitate, geopolitică, geostrategie, contextul european în care se găseşte România, care sunt implicaţiile intrării în NATO, pericolul pe care îl reprezintă terorismul statului român. Modulul pe care l-am făcut a fost de o lună. În fiecare zi, şase ore. Erau profesori de la Academie, din Armată, din servicii. M-a ajutat în activitatea parlamentară”.

Mircea Toader (deputat PDL): „L-am făcut când eram secretar de stat la Interne, au fost cursuri interesante. Predau generali de la SRI, oameni foarte serioşi. Cel mai interesant mi s-a părut cum e sistemul de înregistrare, partea convorbirilor telefonice, care e limita legii. Orice informaţie de acest tip te ajută”.


Parlamentari-absolvenţi ai Colegiului Naţional de Apărare:

Camera Deputaţilor

PSD: Laurenţiu Chirvăsuţă, Carmen Moldovan, Florin Pâslaru, Sonia Drăgici, Daniel Bărbulescu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Ciobanu, Ion Ciolacu, Aurelia Cristea, Liviu Dragnea, Gheorghe Emacu, Florin Iordache, Marius Manolache, Adrian Mocanu, Ion Mocioalcă, Cosmin Necula, Nicolae Nica, Ninel Peia, Alin Petrache, Octavian Petria, Georgian Pop, Ion Stan, Valeriu Steriu, Angel Tîlvăr, Nicolae Vasilescu, Valeriu Zgonea.

PNL: Victor Paul Dobre, Ionuţ Stroe, Mircea Dolha, Dan Bordeianu, Mihăiţă Calimente, Mircea Cazan, Daniel Chiţoiu, Relu Fenechiu, Eduard Hellvig, Nicu Marcu, Răzvan Mironescu, Dan Motreanu, Romeo Nicoară, Theodor Nicolescu, Ioan Palăr, Octavian Popa, Valentin Rusu, George Scutaru, Ovidiu Silaghi, Mihai Stănişoară, Raluca Surdu, Lucia Varga, Cătălin Zamfir.

PDL: Mircea Toader, Gheorghe Tinel, Cezar Preda, Lucian Bode, Claudia Boghicevici, Vasile Gudu, George Ionescu, Eusebiu Pistru, Cristian Roman, Cătălin Teodorescu, Raluca Turcan, Elena Udrea.

UDMR: Mate Levente.

PPDD: Liliana Mincă.

PC: Bogdan Ciucă.

Minorităţi: Mircea Groşaru.

Senat

PSD: Viorel Arcaş, Nicolae Bădălău, Leonardo Badea, Marius Bota, Valentin Calcan, Ioan Chelaru, Mihai Fifor, Şerban Mihăilescu, Gabriel Mutu, Cosmin Nicula, Gabriel Oprea, Daniel Savu, Dan Tătaru, Şerban Valeca, Florea Voinea.

PNL: Iulian Dumitrescu, Marius Obreja, Mario Oprea, Dumitru-Dian Popescu, Ştefan Tomoiagă.

PDL: Marius Bălu, Vasile Blaga.

PPDD: Teiu Păunescu.

UDMR: Verestoy Attila.

PC: Mircea Banias.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Orașul unde va fi dezvoltat un proiect de transport public unic în România. Va fi similar celor din Elveția și Germania, investiția e uriașă, 250 de milioane de euro
Capital.ro
Moneda națională devine istorie. Se trece la Euro. Decizia oficială de la Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni pun o frunză de dafin în carcasa telefonului. Trucul care a devenit viral
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Surpriză după surpriză pentru acești nativi. Li se schimbă toată viața
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cod roșu de inundații prelungit! Lista zonelor afectate
Cancan.ro
Artista din România care a fost diagnosticată cu cancer: 'Doctorul mi-a dat câteva zile' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A trăit în glorie toată viața: Este acum cap de afiș în viața de apoi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Cei doi copaci pe care nu ar trebui să îi ai în curte. De ce nu trebuie plantați niciodată lângă casă
MediaFlux
Înălțarea Domnului, sărbătoare importantă pentru creștini. Tradițiile și obiceiurile obligatorii de joi
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA