„Am fost surprinşi de un motociclist, care ignorând semnalele agentului de circulaţie care era pe şosea în exerciţiul funcţiunii, a accelerat şi a intrat într-o autospecială a echipajului de pompieri. S-a produs cu decesul conducătorului motocicletei şi rănirea gravă a celui de-al doilea pasager„, a declarat poliţistul.
Autospeciala intervenea pentru salvarea altor trei persoane care s-au răsturnat cu maşina într-un şanţ. Atât conducătorul auto, care era băut, cât şi cei doi pasageri din maşină, au ajuns la Spitalul Dej.
„O victimă este cu traumatism cranian, cu pierdere de cunoştinţă şi a fost trimisă la UPU Cluj, o altă victimă este internată în serviciul nostru„, a precizat medicul.
Accidentele au avut loc în localitatea Căşeiu din judeţul Cluj. Poliţiştii au deschis o anchetă.