Directorul CNADNR a prezentat o astfel de solicitare duminică, la finalul comandamentului de iarnă, convocat la Guvern sub conducerea vicepremierului Liviu Dragnea.
„Pentru transportatori care sunt blocaţi în trafic, în parcări sau pe marginea drumului, şi cărora le expiră rovigneta, îi rugăm să obţină prin orice metode o dovadă că au fost prinşi acolo, locul în care au fost, în cazul în care le vine amenda după aceea să…”, a cerut directorul CNADNR, dar a fost imediat întrerupt de vicepremierul Dragnea.
„Nu puteţi să propuneţi aşa ceva, domnul director, să meargă oamenii să îşi facă dovadă”, a spus Dragnea, care a cerut prefecţilor ca în astfel de situaţii să întocmească toate formalităţile şi să le transmită CNDANR.
Întrebat ulterior de jurnalişti cum poate să facă o astfel de propunere aberantă, Narcis Neaga a arătat că nu cere şoferilor să meargă undeva să cumpere rovigneta, având în vedere că aceasta poate fi achiziţionată prin telefon, iar singura lui preocupare este ca ei să nu fie amendaţi.
„M-am gândit la o variantă ca ei să nu fie supuşi ulterior unei penalităţi pe care nu o merită, a fost o propunere având în vedere că se poate cumpăra rovigneta şi cu telefonul mobil”, a declarat Neaga.