CNAIR anunţă noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei. Unde vor fi amplasate

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că două noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei vor fi puse în funcţiune în zona punctelor de trecere a frontierei Naidăş şi Vulcani.
Romania TV
24 aug. 2020, 14:04
CNAIR anunţă noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei. Unde vor fi amplasate

Potrivit CNAIR, începând de marţi, vor fi puse în funcţiune două noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amenda contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste puncte de control sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Naidăs şi Vulcani.

Ca urmare, de marţi, vor fi 108 puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi.

Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR.

„Adresăm conducătorilor auto rugămintea de a verifica înainte de a utiliza reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi valabilitatea rovinietei. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziţia acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secţiunea Verificare Rovinieta) şi www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare”, menţionează CNAIR.

Citeşte şi Pasajul Domneşti. Măsura anunţată de Guvern pentru continuarea lucrărilor la investiţia aşteptată de 20 de ani în Capitală

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
A fost aflat unul dintre secretele Lidl. Unde se fac produsele de la brutăria Lidl și ce conțin, de fapt. Retailerul german vinde zilnic zeci de mii de asemenea produse în România
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Românii, probleme în Schengen. Se schimbă regulile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Armata franceză cartografiază România pe fondul tensiunilor cu Rusia! Zona sensibilă pe unde rușii ar putea invada FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație