CNAS: Actele adiţionale la Contractul-cadru nu schimbă condiţiile contractuale

Termenul de aplicare a Contractului-cadru pentru anii 2014 - 2015 a fost prelungit până la data de 30 iunie prin încheierea unor acte adiționale, care nu schimbă însă condițiile contractuale, precizează luni CNAS.
Filip Stan
04 apr. 2016, 18:08
CNAS: Actele adiţionale la Contractul-cadru nu schimbă condiţiile contractuale

În unele județe din țară actele adiționale la contractele cu medicii de familie au fost încheiate în proporție de 100%. CNAS menționează că asigurații au beneficiat de servicii medicale începând cu data de 1 aprilie în baza actelor adiționale încheiate.

„Astfel, conform datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), în data de 1 aprilie 2016 medicii de familie au prescris jumătate din numărul de rețete prescrise la începutul lunii martie, respectiv în data de 1 martie 2016. O posibilă explicație pentru această situație ar fi anunțurile medicilor de familie către asigurați, conform cărora o parte dintre medici nu vor oferi servicii decât în regim de urgență. Asigurații au dreptul la servicii medicale în sistemul public de sănătate, iar în condițiile în care nu le primesc au dreptul să opteze pentru furnizorul care le oferă aceste servicii”, susține CNAS.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Wizz Air, lovitură pentru concurență. A introdus rute noi către șase destinații de vacanță aflate în topul preferințelor românilor. Biletele costă mai puțin decât o masă la restaurant
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Un fenomen rar în România: Inversiunea termică. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Teheranul speră că Trump va alege rațiunea în relațiile cu Iranul
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!