CNAS: Reţeta electronică va fi funcţională din iunie şi obligatorie din iulie

Medicii pot prescrie, din iunie, reţete în sistem electronic, acest program urmând să devină obligatoriu începând cu 1 iulie, a declarat vineri, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Dorin Ionescu.
Romania TV
11 mai 2012, 13:06
CNAS: Reţeta electronică va fi funcţională din iunie şi obligatorie din iulie

„Sistemul privind prescrierea electronică a reţetelor este pregătit să intre în funcţiune la 1 iunie. Astfel, medicii ar putea prescrie reţetele în acest sistem începând cu acestă zi, dar nu vor fi obligaţi. Este nevoie de o pregăire în acest sens”, a explicat Dorin Ionescu.

Directorul general al CNAS a mai spus că, începând din 1 iulie, medicii vor fi obligaţi să prescrie reţetele în sistem electronic. „Din 1 iulie, însă, medicii vor fi obligaţi să prescrie reţetele în sistem electromic. Totuşi, timp de câteva luni, prescrierea electronică va funcţiona în paralel cu cea clasică, până la sfârşitul anului”, a adăugat Ionescu.

Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, anunţa, în martie, că a obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, pentru implementarea prescripţiei şi a dosarului electronic. „Din 1 iunie, va demara sistemul de prescriere electronic, care va funcţiona o perioadă în paralel cu cel de acum”, spunea Duţă

Reţeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată „Platforma informatică a asigurărilor de sănătate – PIAS”. Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, creşterea performanţelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării şi decontării acestora, dar şi monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor.

Potrivit CNAS, avantajul prescripţiei electronice este acela că vor fi asigurate siguranţa tratamentului şi reducerea riscului de complicaţii prin evitarea erorilor de prescriere şi acurateţea informaţiei. De asemenea, un alt avantaj al acestui tip de prescriere vizează predictibilitatea consumului de medicamente şi un management performant.

Prescripţia electronică va preveni frauda în sistem, care în prezent este estimată la două-trei sute de milioane de euro, a mai spus, în martie, Lucian Duţă.

Medicii de familie spun că prescrierea electronică va reduce birocraţia şi „maldărul de hârtii pe care erau obligaţi să le completeze”. „Este mult mai simplu. Nu mai cumpărăm tipizate de la Casă. La început, pacientul va merge cu o hârtie la farmacie, dar în timp va merge fără nimic şi farmacistul va citi prescripţia online”, a explicat medicul de familie Carmen Barbă, prezentă vineri la Forumul Medicilor de Familie.

Potrivit medicilor, acest sistem este benefic dacă nu încarcă medicul cu hârtii. Mai mult, reţetele vor fi prescrise atât pe denumirea comună internaţională (DCI), cât şi pe denumirea comercială (DC), cea de la raft.

„Prescrierea pe DCI şi pe DC ajută pentru că farmacia nu va mai putea schimba medicamentul cu care s-a obişnuit bolnavul”, a mai spus dr. Barbă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Veste extraordinară. Prețurile la apartamente pot scădea la jumătate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București