CNAS şi casele judeţene de asigurări sunt cu ochii pe modul în care se utilizează cardul de sănătate

Echipe de monitorizare ale CNAS și ale caselor județene de asigurări de sănătate acordă suport furnizorilor de servicii medicale și farmaceutice aflați în relație contractuală cu acestea.
Iulian Tudor
01 sept. 2015, 15:38
CNAS şi casele judeţene de asigurări sunt cu ochii pe modul în care se utilizează cardul de sănătate

10 echipe de control vor monitoriza modul în care este utilizat cardul de sănătate și vor acorda suport la peste 30 de furnizori de servicii medicale din Capitală — spitale, policlinici, laboratoare, medici de familie, scrie Agerpres.

”Principalul scop al acțiunii este de îndrumare a asiguraților și a furnizorilor de servicii medicale și farmaceutice. În urma acțiunilor, acolo unde vor fi identificate deficiențe în acordarea serviciilor medicale, acestea vor fi remediate. În cazul în care se vor constata abateri de la legalitate, vor fi luate măsuri în funcție de gravitatea abaterii”, se precizează în comunicatul CNAS.

Citeşte şi Cardul de sănătate, OBLIGATORIU de la 1 septembrie. La ce îţi foloseşte şi ce rişti dacă nu îl ai

Casele de asigurări așteaptă sesizări de la asigurați privitoare la eventualele deficiențe întâmpinate la acordarea serviciilor medicale. Acestea vor fi comunicate echipelor aflate în teren pentru a fi verificate și remediate în cel mai scurt timp, potrivit sursei citate.

”Cardul de sănătate este un instrument extrem de util pentru noi toți. Din economiile făcute prin introducerea obligativității decontării serviciilor doar prin intermediul cardului de sănătate facem încă un pas important în modernizarea sistemului de sănătate din România. Toți furnizorii din sistem trebuie să înțeleagă că este obligatorie decontarea serviciilor cu cardul de sănătate și, de asemenea, noi toți, medici și pacienți, trebuie să folosim acest instrument. Lucrăm împreună cu colegii de la CNAS pentru a asigura accesul la card tuturor asiguraților și pentru a facilita utilizarea cardului de sănătate”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului.

De asemenea, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a susținut că noul sistem, centrat pe pacient, este cel mai eficient mod de a detecta disfucționalitățile și a le rezolva în timp util. ”Este un sistem centrat pe pacient, de aceea ținem cont în primul rând de sesizările pacienților în cadrul acțiunilor demarate astăzi”, a spus Ciurchea.

Începând cu data de 1 septembrie 2015, cardul național de sănătate devine unicul instrument de decontare și validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asigurații cu vârsta de peste 18 ani care au card emis.

Asigurații care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziție de CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidența cărora se află pentru verificare și, după caz, pentru eliberarea cardului de sănătate.

Asigurații cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia și fără a fi necesară adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări. Furnizorul de servicii medicale va verifica în aplicația de pe site-ul CNAS calitatea de asigurat și dacă pacientul are sau nu card emis.

Vezi şi CARDUL DE SĂNĂTATE, obligatoriu din 1 septembrie. În ce condiţii poate fi folosit în sistemul privat

Doar în condițiile în care o persoană asigurată figurează în sistem, din diverse motive, ca fiind neasigurată, este necesară prezentarea la furnizor a adeverinței de asigurat eliberată de casa de asigurări la care este înscris.

Asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere și vor plăti contravaloarea noului card și a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asigurații vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.

Asigurații care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menționa motivele refuzului și vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru acești asigurați în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate 3 luni. Adeverința nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea va fi prezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.

Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani și/ sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire și distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceștia vor primi cardul național de sănătate prin servicii poștale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Alina Badic, horoscop pana pe 4 mai 2025. „Este o perioada destul de dura, o conjunctie care poarta un mesaj deosebit pentru noi”
MediaFlux
Spania, Portugalia și Andorra au rămas fără curent. UPDATE: Și Franța e afectată! Ce spun autoritățile despre blackout-ul care a lăsat în beznă milioane de oameni LIVE VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre