CNAS: Vor fi introduse noi sub-programe în sprijinul bolnavilor de cancer

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au în vedere dezvoltarea Programului de oncologie și introducerea unor sub-programe noi, care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer, atât copii cât și adulți, a declarat miercuri, într-o conferință de presă organizată de Asociația Pavel, directorul de programe de la CNAS, Oana Costan.
Iulian Tudor
25 mai 2016, 11:36
CNAS: Vor fi introduse noi sub-programe în sprijinul bolnavilor de cancer

Programul de oncologie este unul prioritar, având alocat cel mai mare buget pentru acest an — peste 1,6 miliarde lei.

În anul 2006 au beneficiat de tratament cu medicamente specifice 75.826 de bolnavi, bugetul aprobat fiind la acea vreme de 288 milioane de lei. În 2016 bugetul alocat este de peste 1,6 miliarde. Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice a început din 2015. În cele opt luni au fost 11.106 bolnavi, iar bugetul a fost de 69 milioane. În primul trimestru al anului 2016 au fost tratați în cadrul sub-programului de radioterapie 5.106 bolnavi cu afecțiuni oncologice, cu o cheltuială de 29 milioane. Pentru anul 2016 este prevăzut un buget de 150 milioane de lei„, a declarat directorul de programe de la CNAS, Oana Costan.

Ea a precizat că au fost introduse pe lista de medicamente compensate și gratuite — lista C2 — patru molecule noi pentru tratarea diferitelor tipuri de cancer.

Au fost introduse în lista C2 pentru acest program patru molecule noi și anume cele care se eliberează în baza contractelor cost-volum încheiate de CNAS„, a precizat oficialul.

Potrivit Oanei Costan, pentru accesul mai rapid la tratament s-a înființat la nivelul CNAS sub-comisia de hematologie și oncologie pediatrică pentru analiza și avizarea inițierii și continuării tratamentelor cu medicamente. „Această sub-comisie se întrunește la nevoie ori de câte ori apar solicitări în cazul unor copii„, a precizat Oana Costan.

Totodată, a fost înființată și sub-comisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la copii, care se întrunește ori de câte ori apar dosare pentru aprobare.

În ceea ce privește investigațiile prin PET CT, directorul din CNAS a declarat că, în primul trimestru al anului 2016, au fost deja investigate prin această metodă 880 de persoane.

Prezentă la conferință, Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, a semnalat că există încă foarte multe lucruri care nu funcționează în domeniul oncologic.

Dacă nu ar exista ong-urile și societățile de pacienți, am fi cu mulți ani în urmă pentru că, din nefericire, singurii de care se tem politicenii și toți factori decidenți au ajuns să fie asociațiile de pacienți. Ei știu de nevoile reale ale unui spital sau ale unui doctor pentru a salva pacienți. Există foarte multe lucruri care nu funcționează. Va trebui să recunoaștem și să facem ceva. S-au importat foarte multe medicamente, s-au adus medicamente noi, dar încă există medicamente care nu sunt pe piața românească și care există în toate protocoalele internaționale pentru tratamentul pacienților oncologici. Acele medicamente nu există încă în România. (…) În cadrul unor afecțiuni de leucemie se face o procedură de iradiere corporeală în timpul tratamentului chimioterapic, fix într-o anumită zi. Sunt ani de când am făcut tot ce se poate pe lumea asta pentru ca pacienții să aibă acces la această terapie. Nici până în acest moment nimeni nu a făcut nimic. Este vorba de un număr restrâns de pacienți. Cred că la nivel național ar fi nevoie de 20 de proceduri pe an din experiența noastră„, a susținut Orban.

Citeşte şi STUDIU: Excerciţiile fizice efectuate în mod constant reduc riscul dezvoltării mai multor tipuri de cancer

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Lucescu a adus psihologi la echipa națională. Cămătaru, primul beneficiar
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Electrocasnicul care va fi interzis în România, din 1 iulie 2025. Decizia oficială vine de la UE
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre