CNCD condamnă declaraţiile de la Tuşnad ale premierului maghiar Viktor Orban şi trimite dosarul autorităţilor din Ungaria

CNCD condamnă public declaraţiile premierului Ungariei din 23 iulie, de la Tuşnad, pe care le califică drept „discurs de ură”, dar admite excepţia imunităţii jurisdicţionale a lui Viktor Orbán, având în vedere calitatea acestuia, aflat într-un stat străin, respectiv România.
Filip Stan
16 nov. 2022, 16:37
CNCD condamnă declaraţiile de la Tuşnad ale premierului maghiar Viktor Orban şi trimite dosarul autorităţilor din Ungaria

În luna iulie, Viktor Orban, premierul Ungariei, a efectuat o vizită neoficială în România, în timpul căreia a susţinut şi un discurs la o adunare la Băile Tuşnad, vorbind despre „amestecul de rase”, fapt ce a declanşat un val de polemici şi chiar o anchetă a CNCD.

„Cu privire la declaraţiile premierului Ungariei, Viktor Orbán, din data de 23 iulie, de la Tuşnad, România, condamnă public declaraţiile în speţă ale premierului Ungariei, pe care le califică drept discurs de ură, şi constată că prin mesajul transmis s-a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa unor categorii de persoane pe criteriul de naţionalitate şi rasă. În privinţa răspunderii juridice a părţii reclamate, Colegiul director admite excepţia imunităţii jurisdicţionale a lui Viktor Orbán, având în vedere calitatea acestuia de premier al Ungariei, aflat într-un stat străin, România”, se arată într-un comunicat al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), potrivit Mediafax.

Colegiul director al CNCD este de părere că se impune comunicarea hotărârii CNCD şi a dosarului cauzei, către autorităţile competente din Ungaria, în vederea analizării faptelor imputate şi a dispunerii măsurilor care se impun, după caz, în speţă instituţiilor competente în domeniu din statul vecin.

Hotărârea a fost adoptată cu cinci voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi o abţinere.

Orban a spus pe 23 iulie că popoarele europene ar trebui să fie libere să se amestece între ele, dar că amestecul cu non-europeni a creat o „rasă mixtă” şi că aceste ţări „nu mai sunt naţiuni”.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă salută decizia Comisiei Europene privind aderarea României la Schengen: ”Suntem pregătiţi să ne îndeplinim responsabilităţile”

Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Ce să faci dimineața după ce te trezești. Obiceiul sănătos pe care nu toți românii îl au
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit! El îi ia locul: Mi-a spus foarte clar
Playtech.ro
Moneda clasică românească din anii ’90 pe care se cer peste 9.000 de lei. Micul ban era dat rest la orice magazin, acum e rar
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Salvați Bucureștiul de la Marele Cutremur. Raport înfiorător
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Mircea Bravo, la un pas de moarte: „Am oprit în stâlp”. Vedeta a vorbit despre momentul care i-a schimbat viața
Cancan.ro
Managerul Berăriei H rupe tăcerea după controlul ANPC al lui Piedone: „Nu au găsit GÂNDACI în bucătărie. A fost vorba despre…”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatura lui Călin Georgescu nu va fi validată. Va fi scos din cursă: Se vede, e limpede ca lumina zilei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Impunerea tarifelor de 25% de către SUA ar putea afecta economiile Europei Centrale
MediaFlux
Cele patru măsuri convenite de liderii europeni la summitul de criză. Suntem la o răscruce a istoriei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!