COD GALBEN. Între orele 20:15 şi 21:15 în judeţul Maramureş, zona localităţilor Ocna Şugatag, Deseşti, Baia Sprie, Cavnic, Budeşti, şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, zona localităţilor Romuli, Târlişua, Zagra, Coşbuc, Telciu, se vor semnala descărcări electrice, averse de ploaie ce vor depăşi 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de dimensiuni mici.
Între orele 20:10 şi 21:10 în vestul judeţului Bihor, zona municipiului Oradea şi localităţii Cefa, centrul judeţului Arad, zona localităţilor Pâncota, Şiria, Ineu, Bocsig, Tîrnova, Covasânţ, se vor semnala intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice, izolat grindină de dimensiuni mici, cantităţi de precipitaţii care pot depăşi izolat 20…25 l/mp.
Meteorologii au actualizat şi avertizarea meteo de caniculă pentru România. ANM a emis o atenţionare meteo de cod portocaliu pentru şase judeţe, valabilă pentru zilele de duminică şi luni. Pe parcursul acestei perioade, temperaturile vor ajunge până la 39 de grade la umbră.