Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Crișul Alb – bazin superior amonte S.H. Vața de Jos (județul Hunedoara), Mureș – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Gelmar – amonte confluență Petriș, județul Hunedoara, Timiș – bazin superior amonte S.H. Caransebeș, Bistra – bazin superior și mijlociu, Cerna, județele Caras – Severin, Gorj.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice ale râurilor: afluenții de dreapta ai Mureșului aferenți sectorului aval S.H. Gelmar – amonte confluență Petriș, Timiș – afluenții de dreapta aferenți sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Caransebeș, Belareca.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.