Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Ape a emis cod galben şi portocaliu de inundaţii pe mai multe sectoare ale Dunării.
COD GALBEN
În intervalul 16.03.2016 ora 18:00 – 21.03.2016 ora 18:00 pe Dunăre pe sectoarele Zimnicea-Hârşova şi aval Brăila şi pe braţul Borcea (Călăraşi-Vadu Oii) – judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.
În intervalul 18.03.2016 ora 18:00 – 21.03.2016 ora 18:00 pe Dunăre pe sectorul Bechet – Zimnicea (judeţele Dolj, Olt, Teleorman), sector aflat sub Avertizare COD PORTOCALIU până în data de 18.03.2016 ora 18:00.
COD PORTOCALIU
În intervalul 16.03.2016 ora 18:00 – 21.03.2016 ora 18:00 pe Dunăre pe sectorul Hârşova-Brăila şi pe braţele Dunării (judeţele Constanţa, Brăila şi Tulcea).
Sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
SUTE DE CASE, ÎN PERICOL
Apele umflate au ieşit deja din matcă şi au acoperit sute de hectare de pământ, grădini şi păşune. Oamenii privesc cu îngrijorare puhoaiele care se apropie de gospodăriile lor. Pe Braţul Borcea, între Călăraşi şi Vadul Oii este cod galben de inundaţii. Apele continuă să înainteze înghiţind sute de hectare de uscat.
„E nivelul cam mare, cam critică, deocamdată staţionează şi dacă este pe viitor să vină mai mare, atunci chiar o să fie problemă. Mi-a inundat până acum grădina, cu pomi cu plantaţie, şi ceva lemne care le-a apucat aicea jos, a venit brusc şi n-am apucat să le ridic aicea în deal”, spune un localnic.
In Ialomita, in apropierea localitatii Vladeni, apele bratului Borcea au ajuns pana aproape de Drumul National 3B acoperind sute de hectare de islaz. Din cauza cotelor ridicate ale fluviului s-au impus restricţii de circulaţie pe Dunăre.